Autorul asasinatului, Tetsuya Yamagami, era furios pe sectă, căreia mama sa îi făcuse donaţii substanţiale, ducând familia la ruină, şi l-a acuzat pe Abe de promovarea organizaţiei.
Aceasta a negat orice act reprobabil, dar numeroşi foşti membri au criticat public practicile sectei Moon, acuzată că le impune donaţii adepţilor săi. Pe de altă parte, dezvăluirile despre legăturile sectei cu personalităţi politice de prim-plan în Japonia au contribuit la scăderea cotei de popularitate a guvernului condus de Fumio Kishida.
Adresându-se parlamentului, premierul a semnalat că există numeroase victime ale sectei Moon şi ale unor grupuri înrudite, victime care au ajuns în sărăcie sau să se confrunte cu grave probleme de familie.
„Eforturile depuse pentru a-i ajuta sunt încă insuficiente” și „Guvernul îşi va exercita dreptul de a ancheta Biserica (Unificării) în virtutea legii privind organizaţiile religioase”, a declarat el.
Presa locală a relatat că ancheta anunţată luni, 17 octombrie, va urmări să stabilească dacă Biserica Unificării a adus atingere binelui public sau a comis fapte incompatibile cu statutul său de grup religios.
Ancheta ar putea conduce la un ordin de dizolvare, în baza legii privind organizaţiile religioase, prin care Biserica Unificării îşi va pierde acest statut, precum şi scutirile de taxe, dar ar putea continua să funcţioneze.
Potrivit presei, doar două grupuri religioase au fost vizate de un astfel de ordin în Japonia, unul din ele fiind secta Aum Shinrikyo, care a comis atentatul cu gaz sarin la metroul din Tokyo în 1995.