Parchetul polonez anunţă pe rețeaua X că „desfăşoară o anchetă în legătură cu o informaţie potrivit căreia un judecător (…) a cerut azil politic în Belarus” şi citează un articol din Codul Penal cu privire la spionaj.

Într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, Tomasz Szmydt a precizat că este judecător în cadrul Curţii administrative regionale de la Varşovia şi că a decis să-şi părăsească ţara din cauza unui „dezacord politic” cu noua putere de la Varşovia.

„Protestez faţă de autorităţile poloneze, care, sub influenţa SUA şi a Marii Britanii, duc ţara spre război. Poporul polonez doreşte pace şi relaţii de bună vecinătate cu Belarus şi Rusia”, îşi mai motivează el decizia, făcând referire la sprijinul pe care Polonia îl oferă Ucrainei în războiul cu Rusia.

Un apropiat al partidului naţionalist-conservator Lege şi Justiţie (PiS)

Într-un interviu acordat agenţiei ruse Ria Novosti, judecătorul spune că a fost ameninţat în Polonia cu acţiuni penale într-o „afacere de spionaj înscenată”.

„Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala mea, dar îmi permit să cer tutela şi protecţia preşedintelui (Aleksandr Lukaşenko) şi a Belarusului”, a declarat judecătorul Tomasz Szmydt la o conferinţă de presă desfăşurată la Minsk. „Aici este un preşedinte foarte înţelept”, a mai spus judecătorul referindu-se la Lukaşenko.

Război Israel-Iran, ziua 11. Israelul a bombardat ținte guvernamentale din Teheran: Trump vrea o soluție diplomatică, dar administrația sa așteaptă riposta Iranului
Recomandări
Război Israel-Iran, ziua 11. Israelul a bombardat ținte guvernamentale din Teheran: Trump vrea o soluție diplomatică, dar administrația sa așteaptă riposta Iranului

Judecătorul este considerat un apropiat al partidului naţionalist-conservator Lege şi Justiţie (PiS). Acest partid, care a guvernat Polonia opt ani la rând, a trecut la sfârşitul anului trecut în opoziţie după ce a pierdut majoritatea în urma alegerilor din octombrie.

„Sincer, sunt şocat”, a reacţionat ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski după ce a aflat de gestul judecătorului. „Am mai avut în trecut un trădător într-un caz similar”, a amintit el, referindu-se la un soldat polonez, Emil Czeczko, care în 2021 a dezertat în Belarus, iar în martie 2022, conform autorităţilor de la Minsk, a fost găsit mort.

Curtea administrativă regională de la Varşovia a emis un comunicat în care afirmă că judecătorul Tomasz Szmydt nu şi-a informat superiorii asupra intenţiei de a demisiona. 

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Cartezius 07.05.2024, 09:44

Tomasz Szmydt?!Adica Thomas Schmidt?România-dupa reintregirea țarii in 1918- nu a „românizat”numele minoritarilor unguri ,sași sau ucraineni(adica sa le scrie cu ortografie româneasca) și nici al localitaților mai mici, spre deosebire de iugoslavi(tot dupa 1918) și de polonezi(dupa ce Stalin le-a facut cadou in 1945 Silezia,Pomerania,Danzig și 75% din Prusia Orientala Germana)!Și tot România era acuzata de „genocidul magyarilor”in presa din USA!

    Avatar comentarii

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie 09.05.2024, 17:32

    Cartezius   •  07.05.2024, 09:44

    Tomasz Szmydt?!Adica Thomas Schmidt?România-dupa reintregirea țarii in 1918- nu a „românizat”numele minoritarilor unguri ,sași sau ucraineni(adica sa le scrie cu ortografie româneasca) și nici al localitaților mai mici, spre deosebire de iugoslavi(tot dupa 1918) și de polonezi(dupa ce Stalin le-a facut cadou in 1945 Silezia,Pomerania,Danzig și 75% din Prusia Orientala Germana)!Și tot România era acuzata de „genocidul magyarilor”in presa din USA!

    Hai să mai rescriem puțin istoria, nu? De ce le-a dat Stalin o bucată din Germania? Pentru a păstra în schimb jumătatea de est a Poloniei, pe care o luase în 1939 după ce invadase Polonia alături de Hitler. Rusia mereu a făcut asta, și-a împins încontinuu vecinii spre vest, lundu-le teritoriile din est. Exact ce a încercat să facă și cu România.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.