Niciun tomberon nu mai este gol în Arad. Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică au intrat pe fir, DSP Arad aplicând deja o amendă de 2.000 de lei societății Retim. Miercuri, operatorul de salubritate a fost sancționat și de Primăria Arad, care i-a dat o amendă de 20.600 de lei.

„Este inadmisibil ce se întâmplă zilele acestea în Arad. Am cerut Direcţiei Generale Poliţia Locală, prin compartimentul de specialitate, să identifice locaţiile unde Retim nu şi-a făcut datoria şi să aplice sancţiuni. Retimului vreau să-i transmit doar atât: să nu ne confunde”, spunea, miercuri, primarul Gheorghe Falcă, presei locale.

ANCHETĂ: Curățenia în Arad și Timișoara, motiv de scandal. Primarii au pus tunurile pe societatea de salubritate Retim

Oficial, începând de marți, 24 aprilie, Retim Ecologic Service este noul operator de salubrizare, după ce a câștigat licitația organizată de ADI SIGD ARAD, o agenție care reprezintă toate primăriile din județul Arad și are în responsabilitate gestionarea deșeurilor în județ.

ANCHETĂ: Curățenia în Arad și Timișoara, motiv de scandal. Primarii au pus tunurile pe societatea de salubritate Retim

Primarul din Arad și-a cerut scuze față de arădeni, deși responsabilitatea aparține companiei Retim și agenției ADI Deșeuri.

„Nu ne place cum arată sistemul de salubrizare. Ieri (n.r. – miercuri) le-am dat 20.600 de lei amenzi, polițiștii locali au fost trimiși și astăzi (n.r. – joi) pe teren. Situația este așa de când s-a făcut transferul de la vechea companie la cea nouă. Aici este povestea. Ei au subestimat orașul și au venit cu mașini puține, cred că au luat de la Timișoara mașini, lucru care se vede și la Timișoara. Nu o să se rezolve niciodată așa. Noi doar asistăm, contractul prevede sancțiuni destul de mari. Între timp, conform legii, Compartimentul Mediu de la Poliția Locală dă amenzi. În fiecare zi, la ora 18, când trebuie să se închidă procedura de colectare, se face un parcurs și se dau amenzi”, a declarat Gheorghe Falcă pentru Libertatea.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Arădenii au decis să ia măsuri, așa că au făcut un eveniment pe Facebook, cu titlul „Cărăm gunoiul la gunoaie. Pardon! La primărie!”. Oamenii au propus ca fiecare cetățean să meargă cu un sac de gunoi în fața primăriei, joi, la ora 19.00.

ANCHETĂ: Curățenia în Arad și Timișoara, motiv de scandal. Primarii au pus tunurile pe societatea de salubritate Retim

Joi seară, într-o postare pe rețeaua de socializare, o arădeancă îi informează pe locuitorii unui cartier din municipiu că din păcate firma de salubritate a anunțat că nu va ridica gunoiul până după data de 1 mai, pentru că de 1 Mai nu se lucrează.

ANCHETĂ: Curățenia în Arad și Timișoara, motiv de scandal. Primarii au pus tunurile pe societatea de salubritate Retim

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Arad, joi dimineață, a fost constituit un grup de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență determinate de epidemii.

„Având în vedere modul defectuos în care este gestionată activitatea de salubrizare în municipiul Arad, respectiv posibilitatea izbucnirii de epidemii, prefectul județului Arad, Florentina Horgea, a emis un ordin prin care s-a constituit Grupul de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii. Acesta funcționează pe lângă Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad, având în componență reprezentanții la vârf ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar – Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului de Ambulanță Județean, ai UPU SMURD Arad, ai Crucii Roșii Române – Filiala Arad, ai Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș al Județului Arad, ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, respectiv ai Serviciului Român de Informații”, se arată în comunicatul citat.

Prefectul județului Arad, Florentina Horgea, spune că situația cu care se confruntă autoritățile este fără precedent, asupra căreia trebuie să se concentreze întreaga atenție, “fiind vorba de sănătatea populației, lucru care nu poate fi lăsat la voia întâmplării!”.

Timișoara este plină de praf

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Primarul din Timișoara, Nicolae Robu, este revoltat și el pe operatorul de salubritate. A tunat și a fulgerat, joi, la adresa Retim, publicând pe Facebook o imagine cu o mașină a societății care „spală” o stradă din oraș, dar în urma căreia nu se vede deloc că strada ar fi fost spălată.

„RUȘINE, RETIM! Nu o dată, în ultima vreme, mi-am exprimat nemulțumirea față de modul în care societatea de salubritate RETIM își face datoria în Timișoara. Zi de zi văd cu ochii mei rezultatul superficialității, nepăsării față de oraș dusă la nivel de sfidare, pur și simplu, a cetățenilor, a autorității publice locale, a orașului atât de încărcat de onoare și respect, Timișoara! Schimbați-vă atitudinea, conducători ai societății! Onorați pozițiile pe care le dețineți, respectați orașul Timișoara, onorați, nu în ultimul rând, salariile uriașe pe care le aveți! Chiar vă simțiți confortabil văzând zi de zi în massmedia și pe web imagini oribile urmare a modului în care Retim lucrează? Chiar sunteți mândri să n-aveți niște containere pt colectarea civilizată a gunoaielor în contextul curățeniilor de primăvară și toamnă, ci să cereți cetățenilor să facă mormane de gunoaie pe străzi, care zac acolo ca la expoziție săptămâni până sunt ridicate?! În imaginea atașată puteți vedea ce «curățenie» rămâne în urma mașinii care ar trebui să absoarbă praful și să spele carosabilul. Sunteți mulțumiți?!”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.

Timișorenii se plâng de mult timp de halul în care arată străzile din Timișoara. În prezent, în capitala Banatului se desfășoară campania de curățenie de primăvară. Timp de mai bine de două săptămâni, pe străzile orașului tronează mormane de gunoaie.

„Te intoxici pe străzi. Femeile acelea cu mătura care ridică praful de pe marginea drumului, că este dezastru… Eram la semafor, cu geamul deschis. Am închis repede, dar în mașină era deja un nor de praf. Se face, chipurile, curățenie. E inadmisibil așa ceva. Din nou găsesc vinovată primăria, pentru că am studiat cu atenție contractul de concesiune a serviciului, în care, până în 15 iunie, primăria poate comanda stropirea și spălarea străzilor. După 15 iunie, în baza unui grafic, Retim este obligat să facă asta. De ce nu comandă? Am vorbit cu Biroul Salubritate din primărie și răspunsul a fost pentru mine aberant: «Dacă spălăm străzile, riscăm să stropim mașinile și ne critică cetățenii». Se stropește o dată cu apă murdară, a doua oară, dar apoi, strada fiind curată, n-o să se mai murdărească mașinile”, a povestit consilierul local Daniel Idolu.

Primarul Timișoarei a ținut să precizeze că sunt probleme cam de doi ani cu societatea de salubritate, dar n-a luat nicio măsură. El susține că contractul încheiat de primărie, care expiră anul acesta, nu prevede cine știe ce sancțiuni.

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați
Recomandări
De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

„Nu știu ce s-a întâmplat, dar Retim pur și simplu își bate joc de felul în care își achită obligațiile contractuale. Eu am cerut să fie sancționați, să li se dea amenzi, să li se aplice penalități pentru asta. Contractul expiră în curând, se va face licitație pentru contract nou și veți vedea că va fi unul mult mai protectiv pentru oraș”, a conchis edilul Timișoarei.

Sursa FOTO – Facebook

Citește și: Topul județelor cu localități fără canalizare. România stă prost la capitolul utilități publice

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI