„Suntem sigură că există un grad extrem de ridicat de corupție la nivel local când vine vorba despre tăierile ilegale de lemn, însă nu putem spune până la ce nivel de administrație ajunge aceasta”, a declarat David Gehl, investigator EIA.

Potrivit lui, Schweighofer se aprovizionează cu lemn de la peste 250 de depozite de buşteni diferite de pe întreg teritoriul României, după ce și-a vândut o mare parte din terenurile forestiere și majoritatea depozitelor de bușteni proprii. Aceste depozite sunt firme locale, independente, având fiecare propriile practici și standarde de aprovizionare. În acest fel, Compania Schweighofer nu deține niciun control privind traseul lemnului, de la pădurea de origine și nu poate, astfel, să excludă lemnul provenit din surse ilegale sau din parcuri naționale ori alte zone protejate.

defrisari paduri romania (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

„Firma austriacă nu mai are parcele de păduri în România, dar pentru că încă mai lucrează aici, se aprovizionează de la operatori independenți, astfel că a pus presiune pe aceștia pentru a face rost de lemnul necesar. Cantitatea de lemn folosită a fost redusă de la noi, în schimb, a crescut cea din Belarus și Ucraina, țări cu o corupție extrem de mare”, a mai declarat Gehl.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Pădurile virgine aproape că au dispărut

În 2005, România avea o suprafață de 300.000 de hectare de păduri virgine, iar, în prezent numărul acestora a ajuns la 100.000 de hectare, ele scăzând în mai puțin de un deceniu și jumătate cu două treimi, potrivit investigației.

Mai mult, investigația întreprinsă de EIA arată că furnizorii de lemn ai firmei Schweighofer au transportat peste 35.000 metri cubi de lemn provenit doar din două parcuri naționale în decursul a 18 luni, începând din ianuarie 2017 până în iunie 2018.

EIA a analizat 18 luni de date de pe site-ul Inspectorul Pădurii și a identificat peste 50 de zone de exploatare forestieră din două parcuri naționale din nordul României, de unde furnizorii Schweighofer se aprovizionează în mod regulat cu lemn.

„Conform legislației din România, permisul pentru „transportul primar” al buștenilor sau al lemnului sub formă de așchii dintr-o pădure trebuie să conțină numărul autorizației de recoltare. Cu toate acestea, numărul autorizației de exploatare nu este trecut pe avizele referitoare la lemnul provenit din depozite, cunoscut sub denumirea de „transport secundar”. În numeroase cazuri, depozitele servesc drept „mașini de spălat”, permițând intrarea buștenilor tăiați ilegal pe piața națională a lemnului. Depozitele sunt obligate prin lege să înregistreze toate achizițiile și vânzările de lemn într-un registru, care poate fi solicitat de autorități” se mai arată în raportul EIA.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Potrivit legii, ele nu au obligația să țină evidența fiecărui buștean în parte, iar majoritatea depozitelor nici nu fac acest lucru.

Ancheta DIICOT scoate la iveală rețeaua

În mai 2018, procurorii DIICOT au descins la sediile Schweighofer și la furnizorii acesteia, acuzând angajații Schweighofer de participarea la rețele infracționale în vederea obținerii de lemn ilegal, precum și de fraudarea statului român cu suma de 25 milioane euro. Investigația întreprinsă de DIICOT este în curs de desfășurare.

Vizitele EIA s-au axat pe siturile active de exploatare lemnoasă situate în nordul României –Parcul Naţional Munţii Rodnei şi Parcul Naţional Călimani. Într-un singur loc din Parcul Naţional Călimani, o companie de exploatare a lemnului care aprovizionează Schweighofer a tăiat peste 4.600 de copaci – mai mulţi decât în orice alt loc dintr-un parc naţional românesc în anul 2017.

Mai mult de atât, importurile de lemn ale companiei Schweighofer în România au crescut semnificativ, la 1,6 milioane m3, o mare parte din acestea provenind din țări vecine cu niveluri de corupție ridicate, printre care Ucraina și Belarus, precum și din țări cu arii extinse de habitat forestier sensibil, cum ar fi Slovacia. Acest lemn este apoi prelucrat în România.

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați
Recomandări
De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Austriecii din România colaborează foarte bine

Dovezile EIA indică faptul că toate companiile care se aprovizionează de la depozite terțe situate în România funcţionează la fel ca Schweighofer. EIA a realizat un scurt studiu pentru a obţine o imagine de ansamblu asupra lanţului de aprovizionare cu materie primă al Kronospan şi Egger – două dintre cele mai mari alte companii producătoare de cherestea din România; ambele sunt austriece şi amândouă au strânse legături de afaceri cu Schweighofer.

„Am organizat organizat supravegheri ale fabricilor de cherestea aparţinând celor două companii, înregistrând numerele de înmatriculare ale fiecărui camion care a intrat în aceste fabrici într-o perioadă de timp dată. EIA a căutat ulterior aceste numere de înmatriculare pe site-ul www.inspectorulpadurii.ro, pentru a determina originea fiecărui camion care livra produse lemnoase. Pe durata a cinci ore au fost înregistrate 137 de camioane care au intrat în fabrica Kronospan din Sebeș”, mai spune investigatorul EIA.

Dintre acestea, 86 erau camioane acoperite; 19 erau încărcate cu resturi lemnoase; alte 30 erau încărcate cu buşteni întregi. Site-ul www.inspectorulpadurii.ro a indicat că 22 dintre aceste camioane veneau direct de la locurile de încărcare din păduri, în timp ce altele 8 veneau de la depozite. 18 erau înregistrate ca transportând buşteni pentru lemn de foc, în timp ce alte 12  transportau buşteni cu calitate standard. Cele mai multe dintre camioanele transportând lemn tocat şi camioanele acoperite nu erau înregistrate, însă acestea puteau fi transporturi legale dacă proveneau de la un depozit sau dacă nu era încărcate.

Anchetatorii EIA au vizitat o pădure care era provenienţa unuia dintre camionele care aprovizionau Kronospan cu buşteni. Acest loc  era o pădure de fag situată într-un sit Natura 2000, la doar 30 km de fabrica Kronospan din Sebeș; Lângă locul de încărcare, EIA a descoperit o operaţiune de exploatare forestieră în curs de desfăşurare, unde muncitorii tăiau o serie de şapte aşa-numite “ochiuri” – mici defrişări circulare la intervale regulate. Muncitorii au transformat un râu într-un drum forestier ilegal şi au târât buştenii pe o distanţă de 700 m până la zona de încărcare situată pe valea de mai jos.

Într-o altă etapă a investigaţiei, de-a lungul a câtorva ore, EIA a observat 20 de camioane care au intrat în fabrica Egger din Rădăuți. Niciunul dintre acestea nu era înregistrat în sistemul Inspectorul Pădurii. Egger susţine că “se aprovizionează cu lemn din regiunile adiacente fabricilor sale” şi că “cerinţele legale stricte din Europa garantează practicile forestiere durabile.” Cu toate acestea, documentaţia aferentă aprovizionării companiei atestă faptul că materia primă pentru fabrica sa românească provine dintr-un total de 10 ţări diferite, în principal din România, Ucraina şi Belarus.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI