9 comentarii„A trecut prin multe umilințe din partea sistemului public de sănătate și a medicilor care niciodată nu au avut timp sau răbdare să-i explice ce înseamnă boala de care s-a îmbolnăvit, ce investigații trebuie să facă și ce tratamente trebuie să urmeze”, explică E-Romnja cauzele pentru care femeia romă a fost învinsă de boală.
Încă de la intrarea României în UE, mortalitatea în rândul femeilor din România, din cauza cancerului de col uterin, înregistra valorile cele mai mari în rândul statelor membre. Din păcate, după 17 ani de integrare europeană și multe programe naționale dedicate diminuării îmbolnăvirilor de cancer de col uterin, România nu a înregistrat niciun fel de progres.
Deși Ministerul Sănătății a finanțat deseori programe pentru prevenirea și depistarea timpurie a acestui cancer, respectivele programe nu au fost implementate într-un mod coerent astfel încât ele să își atingă obiectivele propuse. Abia în acest an, Ministerul Sănătății împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a publicat o analiză de situație privind prevenția cancerului de col uterin în care recunoaște greșelile făcute de către statul român.
Mortalitate de 8 ori mai mare ca în Finlanda
Potrivit datelor Sistemului european de informații cu privire la cancer (ECIS) al Centrului Comun de Cercetare, în anul 2022, România continuă să înregistreze cea mai ridicată incidență (32,6 la 100.000 de femei, de 5 ori mai mult decât în Finlanda), iar în ceea ce privește mortalitatea din cauza acestui tip de cancer este de 8 ori mai mare decât în Finlanda.
Libertatea a cerut Ministerului Sănătății să explice câte programe naționale și câți bani a alocat în acești 17 ani pentru combaterea acestei afecțiuni.
„România a înființat în anul 2012 Programul Național de Screening pentru cancerul de col uterin, finanțat din bugetul Ministerului Sănătății. Metoda de testare utilizată în cadrul acestui program a fost testarea Babeș-Papanicolaou, citologie convențională. În anul 2018, în urma evidențelor științifice nou apărute și a recomandărilor Ghidurilor Europene de asigurare a calității în programele de screening pentru cancerul de col uterin, s-au dezvoltat patru programe pilot regionale de screening pentru cancerul de col uterin utilizând ca metodă primară de testare – testarea pentru infecția persistentă cu HPV și triajul citologic. Valoarea acestor proiecte pilot a fost de aproximativ 10 mil de euro/regiune. La aceasta se adaugă un proiect național, în valoare de aproximativ 5 mil. euro, care a asigurat dezvoltarea metodologiilor de screening, a campaniilor de informare și educare în special a femeilor din zonele rurale și categorii vulnerabile, prin sistemul informatic al programului”, este răspunsul oferit de Ministerul Sănătății pentru Libertatea.
Sumele alocate subprogramului de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, în perioada 2013-2024, au fost următoarele:
După cum se observă, resursele alocate de statul român programului de screening de cancer de col uterin, pentru anul 2024, au fost reduse la nivelul ultimului buget cu 46%, iar din anul 2020 până în prezent trendul alocării financiare a fost unul descendent. Situația este și mai gravă, dacă comparăm cu bugetul din anul 2013, când suma a fost de 12 ori mai mare.
„Majoritatea măsurilor luate de Ministerul Sănătății (cu excepția extinderii – deocamdată teoretice – a serviciilor de screening în asistența primară și ambulatoriu) se fac cu bani europeni/de la Banca Mondială. Tragedia – reflectată clar în cifrele de incidență și mortalitate care tot cresc în ciuda programelor care mai de care – este că acești bani sunt turnați în același sistem subfinanțat, cu o resursă umană mult sub necesar.
Un buget mare care ar trebui gestionat de 15 oameni nu va avea rezultate eficiente dacă e gestionat de 5 oameni, oricât s-ar da aceștia peste cap. Această lacună de personal afectează toate palierele de implementare, de la Ministerul Sănătății/INSP până la medicii care (în mod absurd) sunt singurii care pot recolta testul Babeș-Papanicolau conform legislației românești”, explică Adina Păun, expertă sănătate reproductivă a Centrului Filia.
Managementul cancerului are nevoie de multe îmbunătățiri
Deși pe hârtie situația poate părea bine, în fapt, analiza INSP, ajunsă în posesia Libertatea, explică punctele slabe ale programului național de screening:
- Înființarea programului la nivel național fără o testare prealabilă pentru fezabilitate;
- Lipsa sistemului de invitare-reinvitare a femeilor;
- Alocarea bugetară anuală, imprevizibilă, care nu a permis o planificare a numărului mare anual de teste;
- Un sistem de monitorizare birocratic orientat aproape exclusiv pe monitorizarea financiară și mai puțin pe performanța programului;
- Absența unui sistem de monitorizare a femeilor cu teste pozitive;
- Absența controlului de calitate al citirii și interpretării frotiurilor citovaginale la nivelul laboratoarelor și un număr mare de laboratoare implicate în program;
- Deficitul de acces la servicii medicale de confirmare diagnostică și de tratament al leziunilor precanceroase în ambulatoriile publice;
- Personal medical redus la toate nivelurile programului.
Prin comparație cu alte afecțiuni, cancerul de col uterin este o boală a sărăciei. El reflectă în același timp inechitățile dintre oameni atât la nivel global, cât și la nivel național.
Statisticile arată că, în țările cu venituri mici și medii, incidența sa este aproape de două ori mai mare, iar ratele mortalității de trei ori mai mare decât în țările cu venituri mari, potrivit aceleiași analize INSP. Peste 85% dintre femeile afectate sunt femei tinere care trăiesc în cele mai sărace zone din lume. Nu este greu să tragi astfel concluzia că, în cazul României, programele derulate de Ministerul Sănătății ar fi avut o rată de succes mai mare dacă ele ar fi acționat cu preponderență în mediile economice defavorizate.
„Probleme sistemice sunt mult accentuate pentru femeile cu identități vulnerabile, uneori multiple: femei cu venituri reduse sau fără venit, care locuiesc departe de centre cu servicii medicale relevante, femei rome, mame singure, analfabetism etc. Acest lucru este reflectat și de statistici: proporția femeilor cu venituri ridicate care au beneficiat de un test de screening este de 3 ori mai mare față de cea a femeilor cu venituri reduse (43,3% vs12,8%). Nivelul redus de testare, la care se adaugă dificultățile de accesare a investigațiilor suplimentare de diagnostic și tratament fac ca mortalitatea să fie mult mai mare în cazul femeilor vulnerabile.
Cazul cel mai grăitor este cel al femeilor fără asigurare medicală, care nu au acces gratuit la testare Babeș-Papanicolau în afara caravanelor de screening/programe temporare. Ele trebuie să acopere costurile tuturor investigațiilor până la confirmarea diagnosticului de cancer, costuri de ordinul sutelor de lei. Odată înscrise în programul național de cancer, teoretic gratuit, au mari probleme logistice și financiare pentru a accesa tratamentul propriu-zis, aflat de obicei la distanțe mari față de domiciliul lor. În mod evident, aceste categorii de populație vulnerabile au nevoie de programe de informare, acces la testare și tratament, și navigare a sistemului de sănătate adaptate nevoilor lor”, a explicat, pentru Libertatea, Adina Păun, expertă sănătate reproductivă a Centrului Filia.
Programele de vaccinare HPV au fost un dezastru
Mai mult, pe lângă depistarea precoce prin testele Papanicolau și pentru depistarea virusului HPV, o componentă extrem de importantă în prevenirea acestei boli o reprezintă campaniile de vaccinare împotriva HPV.
De altfel, Strategia Globală de Eliminare a Cancerului de Col Uterin, realizată de Organizația Mondială a Sănătății, și-a asumat ca, până în anul 2030, 90% din fetițe să fie vaccinate complet împotriva virusului papilloma uman (HPV) până la împlinirea vârstei de 15 ani. Marea Britanie și Australia sunt considerate exemple pozitive pentru reducerea incidenței acestei boli datorită campaniilor eficiente pro-vaccinare.
Or, în privința modului în care statul român a fost derulat campania de vaccinare HPV, România a înregistrat un dezastru. Primul program de vaccinare HPV a început în anul 2008, a înregistrat rezultate modeste și s-a oprit următorul an. Timp de 10 ani, programul a rămas blocat. Una dintre cauzele reticenței populației de a-și vaccina fetițele a fost mișcarea antivaccinistă care a diseminat constant dezinformare în legătură cu eficiența acestui vaccin.
Abia în anul 2019, programul de vaccinare HPV a fost reluat. El s-a adresat fetelor 11-14 ani și ulterior 11-18 ani, gratuit, în cabinetele medicilor de familie.
În prezent, prin Ordinul MS din 12 septembrie 2023 au fost extinse categoriile populaționale care beneficiază de vaccinarea anti-HPV: vaccinarea gratuită a fetelor şi băieţilor cu vârsta ≥ 11 ani și
Piedici: rasismul, sărăcia, lipsa personalului calificat și mișcarea antivaccinistă
Libertatea a contactat două experte în sănătatea femeilor – Adina Păun, expertă sănătate reproductivă a Centrului Filia, Irina Mateescu, vicepreședintă a Asociației Moașelor Independente, și pe Oana Băluță, cercetătoare în gen și politică – pentru a le consulta cu privire la cauzele pentru care statul român a eșuat în misiunea sa de a reduce mortalitatea la femei din cauza acestei maladii. Cum problemele sistemice au fost tratate mai sus, ideile complementare pe care l-au scos în evidență au legătură cu efectele nocive ale discriminării și rasismului.
Oana Băluță atrage atenția că, încă din anul 2012, existau studii care arătau că această afecțiunea trebuie abordată și prin integrarea vulnerabilităților intersecționale, de exemplu, legate de mediul socioeconomic și rasism, dar și prin contracararea discursului antivaccinist.
„Programele ar fi trebuit să aibă în vedere populația-țintă, acele femei, inclusiv cele din mediul rural, care nu au acces ușor la sistemul de sănătate și nici nu își permit din punct de vedere financiar să facă periodic analize medicale. Nu este un secret că femeile rome pot fi victimele discriminării, cadrele medicale nu le acordă atenție ba chiar refuze să le consulte. Mai mult, dacă observi că mișcarea antivaccinistă se bucură de o comunicare mai puternică decât cea a statului, ne întrebăm ce au făcut instituțiile să comunice mai eficient despre beneficiile vaccinării HPV? Cum au combătut acest fenomen?”, se întreabă conf. univ. dr. Oana Băluță.
Irina Mateescu explică, în baza experiențelor de pe teren pe care le-a avut cu femeile care provin din mediile defavorizate, că în România managementul cancerului este deficitar.
„Ce se întâmplă după ce ai aflat că testele nu au ieșit bine? Acest lucru a fost o mare problemă. Femeile nu știau ce trebuie să facă, chiar dacă erau identificate ca având cancer. Nu există un traseu medical bine pus la punct pentru femeile cu suspiciuni de cancer, din momentul în care au primit rezultatul testelor și până în momentul în cancerul este considerat vindecat. Nu există o procedură să cheme pacientul la tratament. În alte cazuri, femeile făceau testele, dar nu primeau rezultatele recoltării”, a explicat Irina Mateescu.
Concluzia privind eșecul statului român în eliminarea acestui tip de cancer este concentrată tot în analiza INSP: „Funcționarea fragmentată a serviciilor de diagnostic și lipsa unor rețele de diagnostic și tratament care să faciliteze parcursul pacienților și distribuția neuniformă a acestor servicii caracterizată de concentrarea lor în marile centre universitare și deficit major atât din punctul de vedere al resurselor umane, cât și al aparaturii de diagnostic și tratament la nivelul județelor, se numără printre principalele cauze. De asemenea, la acestea se adaugă și lipsa de informare a populației care să-i permită să recunoască semnele de boală și să se adreseze serviciilor medicale potrivite”.
Foto ilustrativ: 123rf
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.