Tânărul care se află în centrul de carantină a spus că a primit mai multe mesaje de la preotul respectiv, mai mult acesta a filmat o scenă în care preotul se întinde în pat cu el, îl ia în brațe și îl pipăie, iar într-o înregistrare telefonică, preotul recunoaște filmarea și îi cere să o șteargă.
„În jurul orei 16:00, polițiștii au fost sesizați de către un tânăr de 26 de ani, din Piatra-Neamț, aflat în Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie” cu privire la faptul că a fost agresat de către un călugăr din cadrul mănăstirii. Cercetările sunt în derulare.” – a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț, potrivit stirineamt.
De asemenea, mitropolia Moldovei și Bucovinei va face o anchetă.
„ Bineînțeles, pe perioada cercetărilor, într-o astfel de situație, nu mai are dreptul să slujească. Dacă înregistrarea se dovedește a fi reală, ieromonahul va fi caterisit și exclus din monahism. În orice caz, cel ce apare în filmare trebuie să intre el însuși într-o serioasă carantină duhovnicească,”a declarat, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pr. Constantin Sturzu
În schimb, starețul Mănăstirii Neamț, Benedict Sauciuc, susține că ar fi vorba despre un șantaj al tânărului pe motivul că vrea să fie transferat de la Centrul «Sfântul Paisie” la Piatra-Neamț.
Scenele filmate de tânăr pot fi văzute aici.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro