Este vorba de un tânăr de 22 de ani din Buzău care în luna iunie a vândut pe internet, contra sumei de 100 de lei, subiecte despre care pretindea că se vor da la examenul de Bacalaureat 2020.
Tânărul ar fi creat o pagină web pe care
vindea subiecte despre care pretindea că ar urma să fie date la examenul de
Bacalaureat din acest an. După efectuarea plății anticipate pentru subiecte,
bărbatul întrerupea legătura cu victimele.
„Persoana în cauză este bănuită că ar fi modificat în mod repetat o altă pagină publică la care utilizatorii pot contribui cu informații referitoare la examenul de Bacalaureat, prin introducerea în cuprinsul acesteia a unui link spre site-ul său, cu scopul de a crea confuzie și a induce în eroare victimele”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău.
În urma investigațiilor, polițiștii l-au
identificat pe tânărul de 22 de ani din Buzău, dar și o victimă de 19 ani din
județul Prahova, activitatea de identificare a tuturor victimelor fiind în
desfășurare.
Polițiștii au făcut o percheziție în locuința suspectului, de unde au fost ridicate mai multe echipamente IT și terminale mobile despre care se crede că ar fi fost folosite în activitatea ilicită. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar polițiștii continuă cercetările pentru fraudă informatică.