Potrivit ministrului slovac de interne, echipa responsabilă de anchetă va cerceta şi dacă suspectul, Juraj Cintula, a acţionat ca parte a unui grup de persoane care s-au încurajat reciproc să recurgă la un asasinat.
Un element care sugerează implicarea altor persoane este ştergerea, la două ore după tentativa de asasinat, a comunicaţiilor pe internet ale suspectului. Autoritățile slovace exclud ca el să fi făcut acest lucru în timp ce era arestat. Cel mai probabil nici soţia sa nu le-a șters, a declarat Matus Sutaj-Estok.
Ministrul slovac a confirmat că suspectul era ostil politicii lui Robert Fico, un premier social-democrat, dar apropiat de premierul ultraconservator ungar Viktor Orban.
Potrivit guvernului slovac, suspectul s-a radicalizat după ce Peter Pellegrini, unul dintre aliații lui Fico, a câştigat alegerile prezidenţiale luna trecută. De fapt, Juraj Cintula le-a spus anchetatorilor că este nemulţumit de decizia lui Fico de a desființa parchetul anticorupție și de a „reforma” presa publică, cea din urmă inițiativă fiind văzută drept o tentativă a premierului slovac de a prelua controlul asupra mass-media din țară.
Viața lui Robert Fico (59 de ani) nu mai este în pericol, dar premierul slovac rămâne în stare gravă şi încă nu poate fi transferat la un spital din Bratislava, capitala Slovaciei, fiind în continuare îngrijit la un spital din Banska Bystrica.
Premierul slovac a fost împușcat miercuri după o ședință de guvern ținută în orașul Handlova, din regiunea Trencin. Suspectul, Juraj Cintula (71 de ani), a fost arestat la locul tentativei de asasinat.
Fost bodyguard la un centru comercial şi autor a trei cărţi de poezii, Cintula a avut în trecut legături cu grupări radicale de stânga.
theo_s • 20.05.2024, 03:59
Ei, acum doar n-o sa mearga cu ancheta pana la capat. Probabil nici nu pot din pdv tehnic. Crimele de la teatrul din Moscova au confirmat ca GUR are rezidente bine constituite in alte state din fosta URSS, cum este Tadjikistan-ul (nici o supriza; surpiza a fost ca FSB-ul nu a intervenit la timp). Iata ca GUR are filiale functionale si in afara spatiului ex-sovietic.