Situația a ieșit la iveală în urmă cu trei ani, iar conducerea DGASPC Gorj a dispus atunci mai multe anchete interne care au întărit suspiciunile, potrivit Digi24.

Deși toţi angajaţii vizaţi de acele rapoarte au fost sancţionaţi atunci, aceștia au continuat să administreze medicamente psihotrope fără reţetă mai multor bătrâni și copii din centrele sociale.

Ca urmare, Seviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate și Direcţia pentru Protecţia Consumatorului au fost sesizate.

Directorul DGASPC Gorj, Laurenţiu Diaconescu, a declarat că i s-au solicitat documente cu privire la acest caz, afirmând că „medicamente cu conţinut stupefiant sunt administrate beneficiarilor în baza prescripţiei medicale date de medicul specialist”.

Totodată, directorul DGASPC Gorj mai spune că „nu sunt specificate persoane, nu sunt specificate cantităţi” și că nu ştie dacă au greşit sau nu angajaţii, însă speră ca aceștia să nu fi greşit.

În cele trei centre vizate de anchetă DIICOT, două din Târgu Jiu şi unul din localitatea Dobriţa, sunt găzduite, în total, 285 de persoane.

Cu privire la administrarea medicamentelor psihotrope fără rețetă, medicii specialiști spun că un astfel de tratament poate înrăutăți starea de sănătate a unui pacient.

Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză
Recomandări
Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză

Foto: 123rf.com


Scandal la indigo în epoci diferite! Medicii falși profesează în România de aproape un secol!


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Prima reacție a Mihaelei Prigoană vine la o zi după moartea soțului ei.  Mulți au așteptat replica, mai ales după vestea despărțirii lor. Acum, a publicat un detaliu dureros
Viva.ro
Prima reacție a Mihaelei Prigoană vine la o zi după moartea soțului ei. Mulți au așteptat replica, mai ales după vestea despărțirii lor. Acum, a publicat un detaliu dureros
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
”L-a chemat taică-su la el”. Drama uriașă trăită de Silviu Prigoană în ultimele luni din viață. Dezvăluiri din anturajul milionarului
FANATIK.RO
”L-a chemat taică-su la el”. Drama uriașă trăită de Silviu Prigoană în ultimele luni din viață. Dezvăluiri din anturajul milionarului
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Tânăr în comă după ce s-a înfipt cu motocicleta într-un stâlp, pe o șosea din Maramureş. Dezastrul a fost filmat
Observatornews.ro
Tânăr în comă după ce s-a înfipt cu motocicleta într-un stâlp, pe o șosea din Maramureş. Dezastrul a fost filmat
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI