Poliția a fost sesizată în acest caz, vineri seară. Din primele informații, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din aceeași localitate se află o persoană decedată.

Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, fiind identificat corpul unei femei de 51 de ani.

„O echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și criminaliști au efectuat cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul în cauză”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului femeii decedate, au fost identificate leziuni. Principalul suspect în acest caz este soțul femeii în vârstă de 59 de ani care a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști şi este acuzat de omor.

Acesta și-ar fi ucis soția cu mai multe lovituri de cuțit. Ancheta se desfăşoară sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

 
 

Urmărește-ne pe Google News