UPDATE 12.00. „În încercarea de a induce ideea unei intervenţii abuzive a jandarmilor, unul dintre manifestanţi a postat pe reţelele de socializare un clip video în care prezintă un tânăr căzut pe jos, cu o pată de culoare roşie în jurul capului, sugerând că este vorba de sânge, ca urmare a unei intervenţii a forţelor de ordine. Facem precizarea că tânărul respectiv avea în jurul gâtului o esarfă de culoare roşie şi în niciun caz nu era vorba despre sânge. Bărbatul respectiv tocmai fusese sancţionat de către jandarmi cu suma de 1.950 lei pentru încălcarea prevederilor legale”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Brăila, citat de Adevărul.

Conform purtătorului de cuvânt al IJJ Brăila, plutonier Florin Telefca, va fi constituită o comisie care va demara o anchetă, „cu privire la acuzaţiile apărute în spaţiul public”.

„Se vor verifica toate informaţiile referitoare la incident. La nivel intern vor fi dispuse măsurile specifice”, a explicat Telefca.

Imagini cu un tânăr care pare plin de sânge în timp zace pe jos, în Brăila, au fost distribuite miercuri dimineață pe reţelele de socializare. Poliţia Brăila a anunțat deja că deschis un dosar penal pe numele jandarmului acuzat de purtare abuzivă.

Potrivit portalului DeBrăila, 19 tineri au fost reținuți, iar mai mulți dintre ei au reclamat comportamentul jandarmilor. „Ne-au bătut pe toți. Toți prietenii mei au fost bătuți și înăuntru. Și pe un copil de 12 ani l-au dat cu capul de dubă”, a declarat unul dintre ei, pentru DeBraila.ro.

Bode: „Au rănit un jandarm și au provocat distrugeri la autospeciale”

Miercuri dimineață, Lucian Bode, ministrul de interne, s-a referit la situaţia de la Brăila.

„În jurul orei 23.30, un grup de tineri, dintre care o parte minori, au atacat forţele de ordine, au aruncat spre acestea cu diverse obiecte, au rănit un jandarm şi au provocat distrugeri la câteva autospeciale. S-a deschis un dosar de urmărire penală, sunt cercetări în curs şi în funcţie de ceea ce va rezulta în urma acestor cercetări se vor aplica prevederile legale”, a mai afirmat Bode.

 
 

Urmărește-ne pe Google News