În urma vizitei efectuate în cursul serii de 07.04.2019, de către ministrul sănătăţii, Sorina Pintea şi preşedintele CJ Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, conducerea SCJU Sf. Apostol Andrei Constanţa s-a autosesizat şi a demarat de urgenţă o anchetă administrativă în vederea luării măsurilor care se impun faţă de cazurile semnalate”, se arată în comunicatul respectiv.

„Am fost pe secţiile de Neurologie, Cardiologie şi Pediatrie. (…) Dezastru este în secţia Neurologie! Dezastru, mizerie, debandadă, o lipsă de organizare totală”, a declarat, duminică seară, Sorina Pintea, la finalul controlului.

Ministrul a criticat și situația descoperită în Unitatea de Primiri Urgenţă (UPU), în special din cauza lipsei de comunicare a personalului cu aparţinătorii bolnavilor.

„Există aparţinători care stăteau de la ora 12, de la ora 15, fără să primească informaţii despre pacienţii care se aflau în tratament”, a spus Pintea.

La control a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, care a cerut demisiile asistentei şefe de la secţia de Neurologie şi a unei asistente de la Triaj-UPU.


Aventurile fabuloase ale antrenorului de tenis Iulian Vespan. A fugit în Italia cu Adrian Voinea și a salvat-o de la moarte pe Alisa Kleybanova

 
 

Urmărește-ne pe Google News