„Au fost două paciente decedate în aceeaşi zi, dar preluate de familii în zile diferite. Una fost preluată la Piteşti, joi, iar cealaltă, vineri, la Bacău, ambele fiind preluate de către soţi. Celor de la Bacău, când au ajuns, le-a spus fiica femeii decedate că aceea nu este mama ei. De aici a început tevatura. Au sunat să ia legătura cu asistentul de anatomie-patologică. Imediat, s-a luat legătura şi cu cei de la Piteşti, care o aveau la capelă şi nu ştiu cum de nu şi-au dat seama„, a explicat managerul Institutului Oncologic Bucureşti, Lidia Kajanto, pentru Mediafax.
Ea a precizat că s-a respectat procedura în sensul că aparţinătorii au semnat pentru preluarea cadavrelor după ce au identificat persoanele decedate.
„Aparţinătorul semnează când pleacă de la morgă cu decedatul. Avem toate documentele cu semnăturile, motiv pentru care am demarat o anchetă internă pentru a afla exact ce s-a întâmplat. I-am întrebat pe aparţinători cum de nu şi-au recunoscut rudele şi au spus că nu şi-au dat seama. Astăzi (sâmbătă- n.r.) au venit ambii soţi şi s-a făcut schimbul”, a adăugat Lidia Kajanto, managerul IOB.