În postarea respectivă, consilierul Toader Constantin a transmis că băiatul a fost bătut de doi colegi tot de-a VII-a, iar sesizarea a fost făcută de părinții elevului agresat.
Diriginții elevilor au declarat însă că nu au primit nicio sesizare de la părinți, iar după apariția informațiilor privind bătaia, la nivelul școlii s-au dispus, joi, verificări.
Potrivit sursei citate, bătaia din toaletă ar fi degenerat dintr-o joacă. Pe de altă parte, cadrele didactice au spus că profesorii care erau de serviciu în ziua respectivă nu au auzit nimic și, chiar dacă ar fi auzit, nu ar fi putut interveni, pentru că nu au voie să intre peste elevi în toaletă.
Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care, la rândul lor, au început să facă verificări.