„De la momentul încarcerării și până în prezent, persoana la care se face referire nu a înaintat nicio sesizare și nu a semnalat angajaților penitenciarului aspecte privind existența unei scrisori de amenințare. Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate au obligația de a asigura, în condițiile legii, protecția și asistența deținuților aflați în orice situație de vulnerabilitate. Având în vedere toate acestea, penitenciarul s-a autosesizat și a demarat o cercetare administrativă care să investigheze aspectele semnalate. Executarea pedepselor privative de libertate se realizează în condiții care să asigure respectarea demnității umane, protejarea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor custodiate. În situația în care deținuții consideră că le este pusă în pericol sănătatea, integritatea corporală sau viața pot sesiza de îndată, personalul din cadrul unității de detenție, judecătorul de supraveghere a privării de libertate, organele judiciare competente”, se precizează în comunicatul ANP.
Nu este exclus însă ca scrisoarea respectivă să fi fost primită de Udrea în momentul în care aceasta se afla încarcerată în arestul Poliției Capitalei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro