Este vorba despre un bărbat în vârstă de 66 de ani, dintr-o localitate de lângă Vatra Dornei, internat și operat de apendicită la Spitalul Județean de Urgență Suceava în data de 19 februarie. Peste 9 zile, în data de 28 februarie, pacientul a fost transferat cu ambulanța la Spitalul Municipal Vatra Dornei, deși starea acestuia nu era deloc una bună. „Operația s-a infectat”, spune familia.

Analizele efectuate a doua zi dimineață, pe 1 martie, la spitalul dornean, au confirmat starea gravă a pacientului, care a și fost trimis, de altfel, înapoi la spitalul din Suceava, cu ambulanța.  

Familia pacientului afirmă că medicul chirurg care l-a operat a fost sunat de un chirurg de la spitalul din Vatra Dornei și și-a dat acceptul de a primi și reinterna pacientul la Suceava. „Deși se știa starea în care a fost trimis la Vatra Dornei și starea în care a ajuns din nou în Suceava, pacientul a fost lăsat în așteptare în UPU de la ora 15.00 până la ora 23.45, când a fost internat pe secția Chirurgie, la etajul 3”, a declarat unul dintre membrii familiei.

Joi aceștia au reușit să discute cu cineva din secția Chirurgie și au aflat că ruda lor „este pe anticoagulant, antiinflamator și antibiotic”, iar starea acesteia este în continuare gravă.

Managerul spitalului, doctorul Alexandru Calancea, a declarat că a început imediat verificările și s-a confirmat că documentele medicale arată că pacientul a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe la ora 15.10 și a fost internat la ora 23.00.

„A fost ținut pentru analize, CT și consult chirurgical, deși nu este deloc normal ca un pacient care vine cu aviz de la un alt spital să staționeze în UPU pentru investigații suplimentare. Trebuia internat în maximum 30 minute de la admisie în UPU, apoi ce mai trebuia investigat se făcea de pe secție, fără să blochezi UPU atâtea ore. Voi vedea ce justificări au, dar nu pot tolera asemenea neasumări și tergiversări. Pacientul trebuia urgent internat pe secția care a dat avizul apoi eventualele investigații se fac din secție, fără să țină UPU blocat”, a declarat acesta.

În cursul zilei de vineri a fost constituită o comisie medicală de investigații, coordonată de directorul medical, conf. univ. dr. Dimitrie Siriopol, care trebuie să clarifice lucrurile.

„Acolo unde se concluzionează că nu s-a respectat protocolul, se va cere notă explicativă și se vor aplica sancțiuni care pot merge până la chemarea în fața comisiei de disciplină”, a afirmat dr. Calancea. De asemenea, comisia va trebui să stabilească dacă infecția constatată la pacient este asociată asistenței medicale, precum și care a fost justificarea pentru trimiterea unui pacient aflat în tratament la spitalul din Vatra Dornei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News