Cercetările se desfășoară in rem, adică nicio persoană nu este momentan suspectă sau inculpată.
„Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ a preluat dosarul având ca obiect explozia care a avut loc în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, în cursul zilei de 26 august 2023. În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru”, a transmis Parchetul General.
Procurorii precizează că au început cercetarea la fața locului, aceasta fiind coordonată de către procurorul de caz din cadrul PÎCCJ.
Mai multe explozii au avut loc, sâmbătă, 26 august, în localitatea dâmbovițeană Crevedia, la o stație de GPL. Cel puțin o persoană a murit, în urma unui infarct, iar alte 57 au fost rănite. Dintre răniți, 39 sunt pompieri, potrivit datelor transmise de autorități.
Vezi LIVETEXT cu desfășurarea evenimentelor: Explozii în lanț la Crevedia, la o stație GPL! Cel puțin un mort și 57 de răniți, printre care 39 de pompieri. Cine deține stația GPL | VIDEO