Un bărbat, cel care i-a ajutat pe suspecți a fost reținut, iar, între timp, joi seara, unul dintre cei trei a fost prins de polițiști, a anunțat Parchetul Tribunalului Sibiu.

Totul a început pe data de 4 noiembrie, când cei cinci suspecți au plecat din localitatea timișeană Dumbrăvița „cu două autoturisme aparținând a doi dintre suspecți”, a precizat procurorul criminalist Valentin Florescu.

„Un autoturism a fost lăsat pe raza municipiului Deva, județul Hunedoara, urmând ca acesta să reprezinte o mașină de rezervă pentru deplasare ulterioară cu care să nu fi intrat pe raza orașului Sibiu”, a explicat anchetatorul.

Ajunși în Sibiu cu cealaltă mașină, condusă de un suspect „care nu a participat la săvârșirea faptei”, aceștia au făcut câteva cumpărături la Promenada Mall Șelimbăr, după care au mers „pe strada Doamna Stanca, unde suspecta, femeia care i-a însoțit, a închiriat un apartament pentru trei nopți”.

Cei trei suspecți au rămas acolo până a doua zi, 5 noiembrie, când au plecat pe jos către locuința lui Adrian Kreiner.

„La ora 00.30, cei trei suspecți au sărit gardul și au pătruns în imobilul nelocuit cu numărul 11, situat vizavi de locuința victimei și au urcat în podul imobilului pe o scară laterală. Din acel moment și până în data de 6.11, suspecții au supravegheat locuința victimei la diferite intervale de timp”, a continuat procurorul.

Migranți transportați în cuști metalice sudate sub caroserie. Fost polițist, lider al grupării infracționale: „Dacă îs mari, mai mult de 6 nu”
Recomandări
Migranți transportați în cuști metalice sudate sub caroserie. Fost polițist, lider al grupării infracționale: „Dacă îs mari, mai mult de 6 nu”

În dimineața zilei de 6 noiembrie, la ora 2.22, ei s-au dus la gardul locuinței omului de afaceri, unde „doi dintre ei au forțat un element metalic din gard și au pătruns în curte, în timp ce al treilea a rămas în stradă, supraveghind ce se întâmplă în exteriorul locuinței, dar și în stradă”.

În curte, suspecții au deșurubat becurile de la iluminatul perimertral, au deschis o fereastră de la garaj, care era rabatată, și au intrat în garajul lui Adrian Kreiner, de unde au pătruns apoi în casă, unde omul de afaceri se afla la parter, în living, unde, spun anchetatorii, probabil adormise pe canapea.

Legat de mâini și de picioare

Procurorul a mai relatat că omul de afaceri a fost legat de mâini și de picioare și lăsat pe jos, într-un mod de legare „în care șocul traumatic se instalează rapid prin întreruperea fluxului sanguin care conduce la paralizie”.

„Legătura aceasta este o formă de tortură, unde durerea este extremă, folosită pentru a determina victima să dezvăluie locul unde se depozitează banii sau obiectele de valoare”, a adăugat Valentin Florescu.

În acest timp, suspecții au fost surprinși de fiica lui Kreiner, care se afla la etajul casei.

„Doi dintre bărbați au urcat imediat după aceasta și, sub amenințarea unui pistol, i-au solicitat, în limba engleză să spună locul în care tatăl său ascunde banii. După ce le-a dat atacatorilor doar banii pe care îi avea în portofel, o sumă infimă – 40 de euro și aproximativ 100 de lei – a fost amenințată cu pistolul de către unul dintre atacatori, întrebând-o de mai multe ori unde sunt banii, ba chiar acesta a încărcat arma și i-a pus-o din nou la tâmplă”, a mai spus procurorul.

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”
Recomandări
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

De asemenea, unul dintre atacatori a observat în dressing mai multe ceasuri de valoare pe care le-a luat și a căutat și prin unele sertare din dormitor.

„Suspecții au părăsit locuința și curtea victimei în fugă, prin grilajul dislocat al gardului”, a adăugat anchetatorul.

Cea care a sunat la 112 a fost concubina lui Adrian Kreiner, iar primul echipaj de poliție a ajuns la fața locului în 2-3 minute, „acordând primul ajutor victimei și solicitând sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu”, a mai spus procurorul Florescu.

Trei dintre suspecți au plecat din țară

„După comiterea faptei, suspecții s-au întors, în data de 6.11.2023, în jurul orelor 4.20, la apartamentul închiriat și au părăsit municipiul Sibiu cu un taxi în aceeași dată, în jurul orelor 7.20, cursa fiind făcută până în Deva, județul Hunedoara, unde aveau acel autioturism pe care l-au lăsat intenționat în acea locație”, a mai relatat procurorul.

El a precizat și că suspecții au mers apoi în localitatea Dumbrăvița, la locuința celui care i-a adus în Sibiu, iar în seara zilei de 7 noiembrie, când în spațiul public a apărut infomația privind decesul lui Kreiner, „doi dintre suspecți și suspecta au părăsit cu certitudine țara, în prezent desfășurându-se activități de localizare pentru cel de-al treilea suspect despre care există date și indicii că se află încă pe teritoriul României”. Acetsa din urmă a fost prins între timp.

Exclusiv în limba română, în Libertatea, fragmente din cea mai așteptată carte a anului la nivel internațional, „Patriot”, memoriile lui Aleksei Navalnîi
Recomandări
Exclusiv în limba română, în Libertatea, fragmente din cea mai așteptată carte a anului la nivel internațional, „Patriot”, memoriile lui Aleksei Navalnîi

Celălalt suspect, bărbatul care i-a ajutat pe cei trei, a fost reținut joi pentru 24 de ore.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, „din probele administrate până în prezent se conturează ideea că motivul pătrunderii în locuinţa victimei a fost jaful”.

Anchetatorii spun că din locuința omului de afaceri au fost furate 16 ceasuri de lux, în valoare de 200.000 de euro.

De asemenea, aceștia au precizat că atacatorii au acționat la pont, iar „persoana care a dat pontul este un cunoscut al victimei. Avem niște indicii cu privire la cel care a dat pontul”.

Omul de afaceri Adrian Kreiner a murit la spital pe 7 noiembrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (20)

mariussorin75   •   17.11.2023, 11:14

Mai ceva ca in filme, pacat de omul ala...

Iulix10   •   17.11.2023, 09:40

Trebuie pedepsiți așa cum au procedat și criminalii.

Shushu12   •   17.11.2023, 09:32

sa nu-i lase sa scape ........ nu e normal...

Vezi toate comentariile (20)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Știrileprotv.ro
Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
FANATIK.RO
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Observatornews.ro
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi
HOROSCOP
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI