Incidentul produs în Mina Lupeni este cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara din prisma unui accident colectiv de muncă, a declarat, pentru Mediafax.ro, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate.
„Un coleg de la serviciul din Petroşani al ITM, inginer minier specializat, a coborât şi în mină alături de echipa de salvatori, ieri. Încă nu ştim de ce s-a surpat pământul, urmează să cercetăm. Urmează ca în cursul zilei de astăzi şi în zilele următoare să intrăm în perimetrul respectiv să vedem ce s-a întâmplat, din ce cauză a cedat tavanul, de ce au cedat elementele de sprijin sau poate a fost o greşeală umană. S-a dat decizia pentru numirea comisiei de examinare şi vom face toate demersurile pentru cercetarea evenimentului”, a explicat purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara.
Anchete în cazul accidentului din Mina Lupeni. Mărturiile supraviețuitorilor din subteran
Ministrul Energiei a discutat cu minerii, care au supraviețuit accidentului produs joi în Mina Lupeni.
Toma Petcu a precizat că Ministerul Energiei nu se va autopronunţa cu privire la cauzele accidentului.
„Am vrut să-mi povestească care a fost evoluţia accidentului, cum s-a întâmplat, care consideră ei că sunt cauzele. Am înţeles că a fost un gol în tavan care nu a putut fi apreciat şi nu se ştia ce se putea întâmpla (…), se pare că sistemul de susţine la grinzi a rezistat, în schimb la stâlpi spun ei că ar fi nişte probleme şi din cauza asta stâlpii s-ar fi micşorat de la 2 şi 10 au cedat undeva la 1,80 şi acolo se pare că va fi o problemă”, a explicat ministrul, pentru sursa citată.
Anchete în cazul accidentului din Mina Lupeni, desfășurate și de procurori
Accidentul de muncă, produs la Mina Lupeni, a devenit obiectul unui dosar penal deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
În urma accidentului, soldat cu moartea unui miner și rănirea altor doi, ministrul a anunţat şi noi investiţii la mina Lupeni.
„Bineînţeles noi o să lăsăm organele de anchetă, ITM şi Procuratura să facă ancheta şi nu o să ne antepronunţăm noi (…). O să ne facem şi noi ancheta internă şi verificările”, a menționat Toma Petcu.
Trei mineri au fost prinși sub pământ, joi, după ce o galerie din Mina Lupeni s-a surpat. După aproape opt ore de intervenție, salvatorii au reușit să-i recupere pe doi dintre ei în viață. Din păcate, unul dintre mineri a murit.
sursă foto: ISU Hunedoara
Citește și Povestea băiețelului de 8 ani care a murit încercând să-și protejeze sora mai mică de un abuz