Jurnalismul în domeniul științei nu se referă doar la evaluarea și recontextualizarea cercetărilor și descoperirilor științifice, adesea supraevaluate de către specialiști în relațiile publice. La fel de importante sunt anchetele legate de sistemul medical, de cazurile de malpraxis sau de plagiatele din mediul academic.

Jurnalista Libertatea Alexandra Nistoroiu a fost invitată să participe la atelierul legate de instrumentele și metodele jurnalismului de investigație în domeniul științei, unde a relatat despre realizarea anchetelor despre activitatea ca medic a lui Matteo Politi, italianul care făcea operații estetice deși nu absolvise nici liceul, și despre Raluca Bîrsan, impostoarea care a profesat 10 de ani ca medic ginecolog, deși abandonase școala încă din clasa a IX-a.

Participanții au aflat cum Politi a făcut, în cinci clinici private, injecții cu botox și rinoplastii, fără să aibă măcar un act care să dovedească absolvirea liceului.

„Cum a putut să abuzeze atâta lume? Era suficient să-l vezi intrând în blocul operator ca să-ți dai seama că avea o problemă, relatează jurnalista, nici măcar nu-și ținea mâinile conform protocolului bine stabilit în laboratoare. Dar pacienții său nu au îndrăznit să protesteze sau să depună plângere, rușinați de faptul că s-au lăsat atât de ușor păcăliți”, se arată în articolului din Le Temps, semnat de Catherine Frammery.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Dezbătută la conferință a fost și ancheta realizată de ”Libertatea” privind demascarea Rodicăi Bîrsan, falsul ginecolog care deseori era lăsată singură de gardă la maternitate și care, în complicitate cu un alt medic, a determinat zeci de femei însărcinate să recurgă la cezariană, procedură care îi aducea bani suplimentari din partea pacientelor. Astfel, nivelul cezarienelor de la Spitalul Județean Ilfov a ajuns la un nivel de 84,66% în 2017, în condițiile în care media în România era de 36,3% și de 62,28% în București.

Celălalt invitat la atelierul din Conferința de la Lausanne a fost jurnalistul Nenad Jaric Dauenhauer, de la principalul portal de știri din Croația, Index. Acesta a prezentat mai multe cazuri de fraudă științifică: pretinsa invenție a unui motor de mașină cu 30% mai performant decât cel clasic, un guru care pretindea că creierul este mai puternic decât medicamentele în tratarea bolilor, comercializarea unor fructe de mare interzise la pescuit pe coastele croate, dar a căror proveniență era, oficial, din Bosnia-Herțegovina, țară care are o ieșire la mare de numai 20 de kilometri lungime. precum și cazul unui ministru al Cercetării care a plagiat lucrările unor cercetători americani.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

”Povestite pe scurt, aceste povești par simple, enorme. Însă fiecare dintre ele au necesitat luni de anchetă răbdătoare și discretă, culegerea de mărturii, eforturi mari pentru strângerea probelor în fața unor instituții îngrozite că au fost trase pe sfoară și că își văd reputația pătată. Și riscurile sunt prezente. Jurnaliștii de investigație în domeniul științei sunt din ce în ce mai afectați de campanii de defăimare, amenințări și procese”, se spune în încheierea articolului din ”Le Temps”.

Citește și:

Ministerul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, fără studii de medicină! A fost depistat de asistente că nu știa să-și pună mănușile!

Cazul lui Matteo Politi, dat în vileag de Libertatea, prezentat în tabloidul „The Sun”. Ce spun englezii despre falsul chirurg

Falsul medic ginecolog de la Spitalul Județean Ilfov n-a dat Capacitatea, a intrat la liceu cu media 1,68 și a abandonat definitiv Școala de Arte și Meserii „Unirea” în clasa a IX-a! Mărturia unei paciente-doctor ajunsă pe mâna Ralucăi Bîrsan

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI