„Supunem astăzi consultării publice o scădere de aproximativ 30%, până la 0,097 eurocenți/minut, a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe, începând cu data de 1 august 2020. Continuăm astfel eforturile Autorității de a susține o piață telecom competitivă în România, cu oferte atractive și convenabile pentru români”,  a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

În prezent, tariful maxim de terminare a
apelurilor la puncte fixe este de 0,14 eurocenţi/minut şi a fost stabilit de
ANCOM începând cu 1 aprilie 2014, pe baza unui model de calculaţie a costurilor
de tip LRIC pur, menit să asigure obiectivele de promovare a concurenţei,
maximizare a beneficiilor consumatorilor şi stimulare a investiţiilor
eficiente, cu respectarea metodologiei armonizate prevăzute în Recomandarea
2009/396/CE.

”Scăderea tarifului până la 0,097 eurocenţi / minut propusă astăzi de ANCOM a fost determinată în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculaţie a costurilor utilizat anterior, precum şi a costului capitalului,” se arată în comunicatul transmis de ANCOM.

Potrivit ANCOM, tarifele mai mici vor fi aplicate în cazul apelurilor naţionale, apelurilor iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), precum şi în cazul apelurilor iniţiate din reţele din afara SEE, dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Câți români mai vorbesc la telefonul fix

Ultimele date colectate de ANCOM, pe parcursul anului 2019, arată că telefonia fixă a fost tot mai puţin utilizată de români, cu scăderi atât din punct de vedere al numărului de linii de acces (-7,7%, până la 3,38 milioane), cât şi din cel al traficului (-16,5%, până la 1,9 miliarde minute). Ca urmare a acestor evoluţii, în anul 2019, un român a vorbit în medie doar 8 minute/lună la telefonul fix în scădere cu 17% faţă de anul 2018.

Urmărește-ne pe Google News