Mai mult, autoritățile i-au interzis lui Anders Breivik să primească scrisori vizitatori sau să acceseze diverse canale de comunicare până pe 22 august.
În cadrul audierilor, norvegianul a recunoscut că a comis cele două atacuri care au însângerat Norvegia, a afirmat că a planificat acest carnaj de mult timp. Cu toate acestea a pledat nevinovat spunând că lupta contra „marxismului cultural” şi a musulmanilor care vor să preia puterea în Europa. Conform lui Breivik, obiectivul său a fost „să tragă un semnal de alarmă populaţiei europene”.
Breivik a făcut mai multe declaraţii care necesită alte investigaţii,în timpul audierilor. Acesta susține că mai sunt două celule în organizaţia secretă din care face parte.
Breivik, cel care este responsabil pentru masacrul soladt cu 93 de norți și 97 de răniți, susține că a încercat să reînfiinţeze Cavalerii Templieri din secolul XII, ca o organizaţie teroristă secretă. Scopul organizației era să înlăture musulmanii din Europa până în 2020, potrivit Gândul.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
FANATIK.RO
Cum a apărut o turistă pe pârtia de la Poiana Brașov. Imaginea a devenit virală pe internet
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Observatornews.ro
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate