Bărbatul de 41 de ani se afla în arest preventiv din 28 septembrie 2023, pentru viol, lovire și lipsire de libertate, după ce o fostă iubită de-alea sale a reclamat că a târât-o într-un apartament din centrul Capitalei, unde a bătut-o, după care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.

Judecătorii de la Tribunalul București au decis acum să îi înlocuiască măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, potrivit sursei citate.

Decizie a rămas definitivă, iar acum Andre Bîrleanu trebuie să respecte mai multe obligații pe care le are. 

Astfel, el nu trebuie să părăsească imobilul în care locuiește, iar în cazul în care o face, trebuie să aducă la cunoștința procurorului și a polițiștilor desemnați cu supravegherea sa, motivul deplasării. 

Conform afirmaţiilor femeii, faptele s-au petrecut în 27 septembrie. Femeia a relatat că a fost obligată de Bîrleanu să îl urmeze într-un imobil din centrul Capitalei, bărbatul târând-o până la lift, iar după ce au ajuns în apartament, a lovit-o cu pumnii şi cu palmele şi nu i-a mai permis să plece. Apoi, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale în mod repetat.

Fotomodelul a negat acuzațiile, pe care le-a catalogat drept minciuni. Însă acesta a mai avut parte de astfel de acuzații din partea unei alte foste iubite, care a reclamat că a fost agresată sexual şi bătută de Bîrleanu.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Gabryella   •   13.07.2024, 18:03

E clar ca individul reprezintă un real pericol.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Știrileprotv.ro
O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Ce a cumpărat un bărbat din Piața Obor cu 60 lei. Mii de oameni au reacționat. „Sunt uimit”
FANATIK.RO
Ce a cumpărat un bărbat din Piața Obor cu 60 lei. Mii de oameni au reacționat. „Sunt uimit”
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Unica.ro
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Observatornews.ro
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI