Andreea are nevoie de 2.000 de lei lunar

Să trăieşti undeva în judeţul Botoşani, într-un nord de ţară al unei alte Românii decât cea obişnuită celor din marile oraşe, să îţi vezi de viaţă normal, să faci şase copii şi să te chinuieşti să-i creşti cu frica de Dumnezeu pare o viaţă modestă, dar cu aer idilic pentru mulţi. Dar când unul dintre copii ţi-e lovit de o boală cu nume parcă scos din dicţionare mitologice – ataxie telanginectazie, la care se adaugă şi altele la fel de alambicate – totul devine aproape absurd spre ireal. Şi totuşi, părinţii Andreei şi ea însăşi, fireşte, se confruntă cu această maladie al cărei efect principal e imposibilitatea – ce se agravează în timp – de a-şi coordona muşchii, de a se mişca, de a vorbi. “Durerea noastră este tot mai profundă văzând-o cum se adânceşte, în ciuda luptei noastre, într- o tot mai mare neputinţă de a se deplasa şi de a vorbi. Murim încet în fiecare zi şi noi alături de ea! Toate aceste diagnostice fără înţeles nici pentru noi şi nici pentru ea ne-au dat viaţa peste cap şi ne-au transformat-o în-tr- un haos”, ne-au scris părinţii îndureraţi, dar care n-au renunţat la luptă. De aceea se şi chinuiesc, din puţinul ce-l au, s-o ducă periodic, câte două săptămâni la fiecare trei luni, la un spital din Bucureşti, cheltuind bani pe drum şi tot ce e necesar pentru tratamentul şi îngrijirea fiicei lor. Aproape 2.000 de lei lunar. Iar pentru asta, după cum ei înşişi spun, au vândut, treptat, cam tot ce era mai de preţ, adică animalele din bătătură. Dar au ajuns la fundul sacului, “nici bani de lemne să trecem peste iarnă nu mai avem”. Speră încă la tratamente miraculoase de care au auzit, precum o operaţie în China, lucru ce pare imposibil de realizat în clipa aceasta, şi caută în orice direcţie un sprijin, o idee, o soluţie pentru copilul ce parcă li se stinge treptat în faţa ochilor. Când o priveşti în poze, Andreea pare că ar zâmbi mereu. Dar nu e decât o altă consecinţă ciudată a maladiei. Sau, cine ştie, poate că, pur şi simplu, fără să ştim, e felul ei de a-şi accepta boala. Dar suferă pentru chinul bieţilor părinţi. Indiferent pentru cine şi tot ar merita o brumă de noroc şi-o mână de ajutor.