Aceasta este aeronava Airbus A 310, cu indicativul YR-LCB Moldova, implicată în incidentul ce a avut loc pe aeroportul din Shanghai, China. În ea se afla delegaţia României care a participat la Expo Shanghai 2010, unde a fost lansat noul brand turistic al ţării noastre

Aparatul ce aparţinea companiei Tarom efectua o cursă charter în care s-au îmbarcat persoanele care au făcut parte din delegaţia României la Expo Shanghai 2010. Printre cei 150 de oameni care s-au urcat la bord s-au numărat şi foştii mari sportivi Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi, precum şi artiştii Gheorghe Zamfir şi Andreea Bănică (foto stânga).

Motivul pentru care avionul nu s-a putut desprinde în bune condiţii de la sol a fost că aeronava era supraîncărcată cu bagajele pasagerilor. În plus, bagajele erau puse aiurea în cală, fapt ce a dezechilibrat aeronava. Conform unor specialişti în aviaţie, avionul a fost la un pas de o catastrofă care ar fi putut duce la pierderea multor vieţi, dacă nu ar fi fost oprit la timp. În cele din urmă, după trei ore, perioadă în care bagajele din cală au fost reaşezate, iar pasagerii au fost puşi să stea pe locurile din faţă ale avionului pentru echilibrare, aparatul a decolat spre Bucureşti, unde a aterizat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Probleme cu bagajele din cală

Cântăreaţa Andreea Bănică şi soţul ei, Lucian Mitrea, s-au aflat în avionul care a avut probleme la decolare pe aeroportul din Shanghai. “M-am speriat foarte tare, mai ales că aeronava se angajase pentru decolare şi prinsese ceva viteză. Apoi, dintr-o dată a început să încetinească, după care a frânat brusc, părăsind pista. Mi-am făcut cruce de două ori şi am spus o rugăciune, gândindu-mă la copilul care era acasă. Am înţeles ulterior că acest lucru s-a întâmplat din cauza bagajelor, care nu au fost puse bine în cală”, ne-a declarat Andreea Bănică.

Udrea şi Baconschi au plecat cu o altă cursă

Brandul turistic al ţării noastre a fost lansat, joi, de ministrul Elena Udrea cu ocazia zilei naţionale a României la Expoziţia Mondială Shanghai 2010, China. La eveniment a participat şi ministrul de externe, Teodor Baconschi. Cei doi au plecat din China, vineri, însă mulţi dintre colaboratorii lor s-au urcat în “avionul groazei”.

La un pas de catastrofă

“Cursa de la Shanghai a fost una specială, iar pasagerii nu au avut locuri rezervate şi s-au aşezat unde au vrut ei. Este foarte posibil ca cei mai mulţi să fi stat ori prea în faţă, ori prea în spate, pentru că avionul nu a fost plin. Astfel, centrajul greutăţii în aeronavă nu a fost corespunzător. Noroc că piloţii au sesizat la timp problema! Altfel, se putea întâmpla o catastrofă”, ne-a explicat Adrian Iovan (foto), fost pilot la Tarom.

Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi erau în aeronavă

În avionul care se întorcea de la Shanghai s-au aflat şi foştii sportivi Ilie Năstase (foto) şi Gheorghe Hagi. “Au fost ceva probleme cu bagajele din cală, motiv pentru care s-a dezechilibrat avionul şi a trebuit să fie întors de pe pistă. S-a creat ceva agitaţie, din cauză că persoanele din spate au fost rugate să se mute mai în faţă pentru contrabalansarea aeronavei”, ne-a declarat, ieri, Ilie Năstase.

Zbor Alitalia oprit de un uliu

Aproape 100 de pasageri care ar fi trebuit să plece sâmbătă seara de pe Aeroportul Otopeni spre Roma cu o cursă Alitalia au avut ghinion. Zborul a fost anulat după ce aeronava a lovit un uliu atunci când încerca să decoleze. Unul din pasageri a declarat că ciocnirea cu pasărea nu s-a resimţit în avion.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News