Cântăreaţa consideră că vedetele din ziua de azi nu au cu ce să se remarce pe plan profesional, iar pentru a ajunge cunoscute vânează un bărbat celebru şi îşi siliconează sânii.
„Eu nu le consider vedete pe Blonda lui Bote, pe Simona Sensual şi pe altele ca ele. Pentru mine, vedetele sunt acele persoane care fac ceva, precum cântareţii, actorii sau prezentatorii tv. E aberant ca personajele astea să fie vedete, dar se pare că la proşti prind. Altfel, nu îmi explic de ce sunt promovate”, a declarat Andreea Banică pentru perfecte.ro.
Artista nu vrea să fie comparată cu blondele siliconate din showbiz, deoarece ea nu a apelat la niciun fel de operaţie estetică şi a muncit pentru a ajunge o persoană cunoscută.
„În primul rând talentul, eu cu asta mă laud. Sunt o persoană foarte serioasă pe plan profesional. În plus, chiar dacă nu mă consider femeia perfectă, mă pot mândri că sunt naturală. Până la vârsta asta nu mi-am facut niciun fel de ajustări,”a adaugat ea.