Deși nu s-a decis momentul schimbării, avem informații din interior potrivit cărora hotărârea este luată de mai marii Antenei 1. Astfel, Berecleanu va fi înlocuită, cel mai probabil, de Sandra Stoicescu – aflată, acum, în concediu de maternitate – , iar ea va rămâne tot în prime time la știri, dar la Observatorul de weekend.

Berecleanu plecată din țară, Geamănu la pupitru

Motivul ar fi că vedeta și-a manifestat dorința de a se ocupa mai mult de proiectele personale și aici amintim clinica de estetică pe care o deține alături de soțul ei, celebrul chirurg estetician Constantin Stan. Astfel, nu de puține ori, în ultimul an, s-a întâmplat ca Andreea să-și ia liber de la Observator pentru a-și însoți partenerul de viață la diverse congrese, în străinătate.

Mai mult, de la începutul lui 2020, Andreea Berecleanu a fost prezentă la job destul de puțin timp, știrile fiind prezentate, în locul ei, de Octavia Geamănu. Aceasta s-a căsătorit religios la sfârșitul lunii ianuarie, însă a fost prezentă la datorie, chiar dacă ar fi putut pleca într-un binemeritat voiaj de nuntă. Semn că a vrut să-și impresioneze șefii, prin implicarea ei profesională. Dar, deși face treabă bună la știri și are audiență, soția lui Marian Ionescu nu este preferată de șefi și nu a fost luată în calcul ca posibilă înlocuitoare permanentă a Andreei Berecleanu la jurnal.

Volodimir Zelenski nu se mai duce în Arabia Saudită și critică întâlnirea ruso-americană de la Riad: „Să nu negocieze pe la spatele nostru”
Recomandări
Volodimir Zelenski nu se mai duce în Arabia Saudită și critică întâlnirea ruso-americană de la Riad: „Să nu negocieze pe la spatele nostru”
Schimbări majore la Observatorul Antenei 1 de la ora 19.00! Andreea Berecleanu va fi înlocuită. Cine e ”în cărți”?

Sandra, prima opțiune

Preferata conducerii ar fi Sandra Stoicescu, aflată momentan în concediu de creștere a fetiței sale, acum în vârstă de șase luni. Proaspăta mămică este o veterană a postului Antena 1, ea fiind în trecut prezentatoarea știrilor de seară, la care a renunțat pentru a avea propria emisiune la Antena 3. Sandra Stoicescu a prezentat Observatorul alături de Lucian Mândruță, timp de 7 ani, cei doi luându-și rămas bun de la telespectatori în februarie 2010.

Potrivit acelorași surse din Antena 1, se pare că întorcerea Sandrei pe micul ecran ar fi în prime time la Observator, pe care ar urma să îl prezinte de luni până vineri, exact ca pe vremuri.

Ce i se pregătește Octaviei?

În ceea ce o privește pe Andreea Berecleanu, vedeta va rămâne în ograda Antenei 1, dar va prezenta în weekend jurnalul de seară, unde titulara era nimeni alta decât Octavia Geamănu.

Schimbări majore la Observatorul Antenei 1 de la ora 19.00! Andreea Berecleanu va fi înlocuită. Cine e ”în cărți”?
Cea mai mare pensie din România: 97.964 de lei net. Este de 38 de ori mai mare comparativ cu ce achită lunar statul altor 2,5 milioane de seniori
Recomandări
Cea mai mare pensie din România: 97.964 de lei net. Este de 38 de ori mai mare comparativ cu ce achită lunar statul altor 2,5 milioane de seniori

Ce se va întâmpla cu Octavia? Deocamdată nu se știe sigur. Rămâne de văzut ce jurnale de știri îi vor da pe mâna șefii de la Observator după ce vor finaliza permutările din cadrul jurnalelor Antenei 1. 

Contactat de Libertatea, departamentul de Comunicare al Antenei 1 nu a oferit un răspuns clar privind apropiatele schimbări de la Observator.

Aflată sub clauză de confidențialitate cu postul de televiziune, Andreea Berecleanu nu a oferit, deocamdată, nici o informație.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios în weekend! Mireasa a purtat o rochie albă, simplă și largă, cu un decolteu generos, iar mirele s-a îmbrăcat într-un costum negru. Cum au fost fotografiați în biserică și cine sunt nașii / FOTO
Unica.ro

Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Viva.ro
Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice restricțiile fraților Tate. Cum au ajuns cei doi celebri
Adevarul.ro
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice restricțiile fraților Tate. Cum au ajuns cei doi celebri
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
Elle.ro
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Şofer cu asigurare CASCO, pus să-şi repare singur maşina. Avea cauciucuri de vară
Observatornews.ro
Şofer cu asigurare CASCO, pus să-şi repare singur maşina. Avea cauciucuri de vară
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor
HOROSCOP
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI