„La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, s-a dispus în regim de urgență ca o comisie de control să verifice toate aspectele legate de conduita profesională a ofițerului, de raporturile de muncă cu ceilalți angajați ai Brigăzii Speciale, pentru a identifica dacă au existat indicii care ar fi putut arăta un comportament care nu este în concordanță cu conduita și statutul unui cadru militar. De asemenea, din ordinul comenzii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, s-a dispus începerea procedurii disciplinare prealabile”, a spus Ana Maria Burchi, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române, într-o declarație de presă.

Aceasta a precizat că jandarmerița „beneficiază de consiliere psihologică din partea specialiștilor din cadrul unității”.

„Ministerul Afacerilor Interne are capacitatea de a identifica și aborda aceste cazuri, chiar și atunci când implică membri ai propriilor structuri și, mai devreme sau mai târziu, astfel de situații vor fi depistate”, a adăugat oficialul MAI.

Cazul a fost preluat de reprezentanții BCCO București, care vor continua cercetările, iar după finalizarea anchetei, structura aflată în subordinea Ministerului de Interne va lua „măsurile necesare”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Andreea Bumbac, pentru scurt timp purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, a fost prinsă de polițiştii din Bucureşti la un control de rutină în trafic, într-o mașină, având substanţe interzise asupra sa, au declarat surse judiciare pentru Libertatea, luni seară, 20 noiembrie. Jandarmerița era în mașină, dar nu conducea autoturismul, au susținut sursele citate.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (10)

relutu63   •   22.11.2023, 08:39

Daca au gasit droguri asupra ei de ce nu au arestato?

Aura1   •   22.11.2023, 08:03

Alte cheltuieli pe seama ei, dar oare merită? Mai poți avea încredere în ea pe această funcție? Nu cred...

Iulix10   •   22.11.2023, 06:35

Tineri cu cap dar fara minte.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI