Andreea Esca a acordat un interviu prin telefon reporterilor “Happy Hour” în care le-a povestit cum se simte după intervenţia chirurgicală suferită luni seară în Austria. Vedete ProTV şi-a salutat  fanii şi  a povestit cum a decurs operaţia, cum se simte acum dar şi cum s-a întâmplat nefericitul accident.

„Mă simt binişor în sensul că operaţia a avut loc aseară(n.r. luni). Mă mai doare încă piciorul destul de mult şi sper să treacă totul cât mai repede. Am înţeles că operatia a decurs foarte bine… Mi-au montat nişte şurubele de titan…recuperarea va dura o lună şi jumătate  sau două luni…Toată ziua  de sâmbătă am schiat cu toţii pe Postăvarul  iar în după-amiaza de duminică am decis să ies pe pârtia Bradu doar cu Alexia.  Un tânăr cu placă, care nu era prea experimentat, a venit în viteză şi pur şi simplu m-a dărâmat. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu a dat peste Alexia. Partea cea mai urâtă a fost că fetiţa a fost de faţă şi mi-a fost teamă să nu se sperie şi să nu mai vrea să  meargă la schi… Aş vrea să mă întorc cât mai repede la pupitrul ştirilor şi voi reveni când voi găsi o poziţie în care să stau pe scaun”, a declarat Andreea Esca pentru Happy Hour prin telefon.

 
 

Urmărește-ne pe Google News