Într-un interviu pentru Fanatik, Andreea Ibacka a povestit pentru prima dată despre operația prin care a trecut în urmă cu mai mulți ani. Actrița a fost suspectă de cancer la sân și nu a vorbit niciodată despre acest subiect până acum. Din fericire, după ce a fost operată, biopsia a infirmat temerile vedetei.
„Acum câțiva ani am fost suspectă de cancer la sân, un moment greu de gestionat din punct de vedere emoțional. Și mi-a rămas clar în minte faptul că povara anunțatului părinților era la fel de mare ca șocul bolii în sine.
Nu am mai vorbit public pe acest subiect, deși înăuntrul meu a fost furtună și aș fi simțit uneori nevoia să urlu. Am avut norocul de a ajunge pe mâinile celor mai buni specialiști, m-am și operat (vreo 20 de oameni mi-au fost alături la spital atunci când m-am trezit), iar biopsia a infirmat temerile. Sunt foarte norocoasă, iar de atunci am rămas cu un obicei excelent. Prevenția e nelipsită”, a declarat Andreea Ibacka.
„Nu sunt o mamă perfectă. Îmi fac mereu autocritică”
Și-a dorit dintotdeauna o familie frumoasă, iar acum o are. Andreea Ibacka și Cabral au împreună doi copii, o fetiță și un băiețel. Actrița spune că învață în fiecare zi cum să fie o mamă bună pentru Tiago și Namiko. Ea spune că soțul ei este foarte implicat în creșterea celor mici.
„Nu sunt o mamă perfectă. Îmi fac mereu autocritică, îmi propun mereu mai mult, niciodată nu mă opresc din încercat. Nu aleg calea safe și niciodată nu mi-a fost teamă că nu mă voi descurca. Uneori mă mai necăjesc, apoi îmi amintesc că fac cât e omenește posibil, că fiecare alegere vine cu riscuri și că nu-mi doresc să-mi cresc copiii într-un glob de cristal. Mai am de citit, învăț și de la ei și îi iubesc de leșin. Deci: îndrăgostită, grăbită, preocupată, atentă, obosită, sucită ș.a.m.d.
Cabral e un tată implicat, uneori mai răbdător decât mine. Copiii se distrează mult cu el, iar când vine momentul reușește să îi adoarmă mai repede ca Moș Ene”, a povestit actrița.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„La mine, nicio zi nu seamănă cu alta”
Andreea Ibacka are un program foarte încărcat, însă nu se plânge deloc. Nicio zi nu arată la fel pentru ea, mai ales că trebuie să aibă de fiecare dată activități cu fiica ei.
„La mine, nicio zi nu seamănă cu alta. Și asta mai ales prin prisma meseriei. Programul cu copiii e destul de repetitiv, încă. Mă dau jos din pat în jur de 7:00 – 8:00 (că de trezit mă trezesc o noapte întreagă, încă alăptez un mic dragon), o duc pe Nami la grădiniță, am filmări, ședințe foto, scriu sau am întâlniri în timpul zilei. Apoi musai după-amiază fac ceva cu copiii.
De regulă am/n-am treabă, termin orice altceva până la ora 17:00 și apoi mergem la joacă, în parc, la înghețată, la antrenamente, la cățărări, la piscină. Când vin să o iau de la grădi, vorba lui Namiko e «mama, am dormit la prânz, unde mă duci la distracție?» Somnul de prânz fiind încă condiția necesară distracției din a doua parte a zilei”, spune vedeta.
Andreea Ibacka a mărturisit că are o relație foarte bună cu soacra ei. Mama lui Cabral este născută în aceeași zodie precum actrița și se aseamănă de multe ori.
„Dintotdeauna am avut o relație foarte bună cu soacra, contrar ideilor preconcepute sau glumelor ce fac un deliciu general pe subiect. Toată familia dă vina pe zodie, amândouă suntem Leoaice. Și de aici ni s-ar putea trage multe obiceiuri în comun. Cumnata mea chiar insistă că ne asemănăm mai bine decât o fac ele, mamă și fiică”, a mărturisit soția lui Cabral.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro