Înainte de a lua cuvântul la dezbatere, Andreea s-a relaxat câteva ore pe străzile capitalei Belgiei. Fără a fi recunoscută de cineva care să-i strice liniştea, vedeta de televiziune s-a plimbat în sus şi-n jos, admirând produsele din vitrinele frumos colorate ale magazinelor de pe Rue Neuve.
La un moment dat, s-a oprit şi şi-a cumpărat o pungă de cireşe de la un vânzător ambulant. Apoi a intrat în- tr-un magazin de pantofi şi, continuând să mănânce cireşe, a studiat oferta. Nu a părut prea interesată de ce a văzut, iar după doar câteva minute a ieşit şi şi-a continuat drumul.
A participat la o dezbatere la PE
Andreea nu a mers la Bruxelles doar să se relaxeze. Ea a luat parte la o dezbatere pe tema combaterii cancerului în România, iniţiată de europarlamentarul PD-L Petru Luhan. La discuţii a participat şi Ioana Raluca Van Staden, inventatoarea română care a obţinut medalia de aur la Salonul de Inventică de la Geneva pentru senzorul care depistează cancerul în şase minute.
Andreea Marin a criticat-o voalat pe Monica Columbeanu (foto), pentru modul în care înţelege să aibă grijă de copilul pe care tocmai l-a adoptat. “Adopţia la distanţă nu înseamnă să iei un copil o dată pe săptămână la tine acasă. Înseamnă să ai grijă de el în mod consecvent”, a spus Andreea. Monica Columbeanu nu a putut fi contactată până la închiderea ediţiei pentru a-şi spune punctul de vedere.
Citeşte şi: Fata Andreei Marin a acordat primul său interviu, în exclusivitate, pentru Ştirile Kanal D