| |
Andreea Popescu, dansatoarea Deliei Matache, a fost iubita lui Liviu Vârciu vara trecută | Andra, poreclită “Cocuţa” de colegii ei de la “Dansez pentru tine”, e cea mai bună prietenă a Andreei |
Andra şi Andreea se cunosc de mai bine de 15 ani, ele fiind şi colege la şcoala de balet, pe care au absolvit-o. Dansatoarea Deliei nu a ascuns faptul că s-ar simţi trădată dacă Andra şi Liviu ar rămâne împreună.
“Am fost puţin surprinsă când am citit în Libertatea că Liviu (foto) s-a cuplat cu prietena mea cea mai bună. M-am simţit trădată. M-ar deranja dacă relaţia lor ar merge mai departe. Am însă încredere mare în ea, ştiu că nu va face nimic care să pună în pericol prietenia noastră”, ne-a declarat Andreea în exclusivitate.
La rându-i, coregrafa de la “Dansez pentru tine” a mărturisit că dacă ar fi pusă să aleagă între prietena sa şi Liviu Vârciu, nu ar sta deloc pe gânduri. “Normal că aş alege prietenia cu Andreea. Nu aş renunţa niciodată la o relaţie de 15 ani. Pe noi două ne-au legat foarte multe lucruri”, a spus Andra Gheorghe pentru Libertatea. Altfel, coincidenţă sau nu, coregrafa s-a despărţit în urmă cu o lună de iubitul său, Dani, după o legătură de nouă ani. La doar o săptămână, ea a fost văzută în compania lui Liviu Vârciu.