În timp ce pasagerii se pregătesc de decolare, Andreea Scorpan, efectuează cu precizie fiecare verificare necesară. 

Pasiunea pentru zbor i-a fost insuflată de tatăl său, Iulian Scorpan, fost comandant de aeronavă și director general al unei companii aeriene din Republica Moldova. 

„Avem o relație foarte apropiată. Când ajung acasă, îi povestesc ce mi s-a întâmplat în zbor și, fiind un pilot cu o vastă experiență, îi cer sfaturi despre cum aș fi putut să gestionez mai bine anumite situații”, a povestit Andreea.

Într-un domeniu dominat de bărbați, Andreea s-a confruntat cu prejudecăți și comentarii negative. 

„Am auzit multe comentarii negative și chiar amenințări. Oameni care spuneau că nu s-ar urca într-un avion pilotat de o femeie. Nimeni nu a coborât vreodată”, afirmă ea cu încredere.  

De-a lungul carierei, a întâmpinat și situații tensionate.

„A fost nevoie să evităm unele furtuni puternice și am avut momente când pasagerii din spate deveneau neliniștiți, dar niciodată nu am fost într-o situație care să pună viața lor în pericol”, a mărturisit tânăra.

Pregătirea temeinică din școala de aviație îi oferă siguranța necesară. 

„80% din pregătirea noastră constă în simulări de situații de urgență. (..) Când ajungem propriu-zis să pilotăm este un fel de relaxare. În sfârșit, am ajuns să pilotăm, am trecut peste studii și mă bucur pentru ce am muncit.”, explică Andreea.

Andreea Scorpan lucrează pentru compania aeriană HiSky, controlată de tatăl său, Iulian Scorpan.

HiSky operează cu o flotă de opt aeronave Airbus, inclusiv pentru zboruri lung-curier, către destinații din Europa, SUA, Asia și Africa. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News