Până la Paştele din acest an, Andrei Chirieac era un adolescent normal, din Bacău, îndrăgostit de sport, elev la un liceu cu profil gastronomic, care se bucura atunci când Steaua câştiga vreun meci ori când colegii dădeau din cap aprobator, gustând sosul special pentru spaghete pe care Andrei îl făcea după secretele “furate” de la mama lui.
Schimbarea s-a insinuat hoţeşte, mai întâi sub forma unor înţepături şi dureri la nivelul genunchiului stâng. Iniţial, s-a crezut că e o simplă entorsă a ligamentelor, deşi Andrei nu-şi putea da seama unde anume i s-ar fi putut întâmpla aşa ceva.
Dar un medic l-a sfătuit să facă analize mai amănunţite, iar RMN-ul a adus verdictul ca o retezare de aripi: tumoră malignă a genunchiului stâng sau, în limbajul medical, osteosarcom. Totul s-a schimbat din clipa aceea.
Locul şcolii, al colegilor, al prietenilor, al fotbalului, al reţetelor de mâncare, al visurilor legate de toate acestea a fost luat de spitale, medici, chimioterapie, analize, prognostice, temeri şi, încă, destulă speranţă.
Operaţia, la finalul acestei luni
La sfârşitul lunii septembrie ar trebui să fie operat, adică să i se schimbe, practic, rotula şi o bucată din femur, zonele afectate de tumoră, cu o endoproteză specială făcută din titan.
Cu cât intervenţia e făcută mai rapid, cu atât îi cresc şansele de însănătoşire şi de păstrare intactă a piciorului. Dar obiectele astea speciale, atât de folositoare medicinii de azi, au costul lor. Ca aproape orice pe lume, aşa cum arată ea acum.
Adică, aproape 20.000 de euro, cu posibile variaţii de 2.000 – 3.000 de euro, în funcţie de numărul de piese folosite la montarea protezei. Un cost la care Andrei şi părinţii lui nu pot decât să privească în tăcere, ca la o stranie Fata Morgana.
Cei care îl cunosc pe Andrei – de la prieteni la colegi – fac şi ei tot ce pot ca să-l ajute în procurarea protezei necesare. N-ar fi minunat ca tocmai noi, ceilalţi, care nu-l cunoaştem, de fapt, pe Andrei, să îi întindem o mână de ajutor?
“Mâna” cea mai umană ce se poate întinde către un necunoscut, dar un semen de-al nostru, aflat în suferinţă şi nevoie.
Şi, cândva, când va ajunge un mare şi faimos bucătar, Andrei să pună în mâncărurile sale ingredientul cel mai de preţ al oricărei arte, fie ea şi gastronomică: recunoştinţa şi dragostea pentru oameni.
 

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Cum ne poţi contacta


Sună la telefonul 021.203.08.49 sau trimite un e-mail la adresa: ajutacopiii@ libertatea.ro.

Cum poţi ajuta

  • Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 8828, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
  • Donează în conturile Fundaţiei Ringier
    RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
    RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO deschise la Raiffeisen Bank

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI