Andrei-Florian Matei, din Chiajna, județul Ilfov, are 31 de ani, iar mai bine de jumătate din viață petrecut-o pe terenul de fotbal, ca sportiv de performanță. Tânărul, care a îmbrăcat tricoul echipei Rapid pe când trupa de sub Podul Grant evolua în Liga 1, trece acum prin momente cumplite. O maladie neurologică cumplită, care-i topește mușchii, i s-a cuibărit în corp. Pentru a putea spera la o viață normală, Andrei are acum nevoie de 30.000 de dolari, suma la care se ridică costurile transplantului de celule stem, intervenție pe care o poate face la un spital din Bangkok, Thailanda.
Primul semn, i-a amorțit o mână
Viața lui Andrei a fost complet dată peste cap la începutul anului trecut, când boala care i se instalase în corp pe nesimțite, parcă peste noapte, a început să-și arate colții. La început, fostul sportiv a observat că, după o noapte de somn, s-a trezit cu mâna stângă amorțită. Dar tânărul nu s-a alarmat, ci a pus totul pe seama poziției în care a dormit. „Poate am ținut-o sub mine, în somn”, și-a spus el atunci.
Același simptome au apărut însă în scurt timp și la brațul drept, și mai apoi la picioare. Forța musculară se pierdea pe zi ce trecea, făcând aproape imposibilă chiar și ținerea în palmă a unei sticle pline cu apă. Dezechilibrul în timpul mersului și afectarea vorbirii au întregit sumbrul tablou care deja se contura.
Andrei nu putea să țină în mână nici o sticlă
„Totul s-a întâmplat ca din senin. Într-o dimineață, când s-a trezit, băiatul meu mi-a spus că i-a amorțit o mână, cea stângă. Apoi, lucrurile au început să se agraveze destul de rapid. I-a scăzut forța musculară în braț atât de tare încât nici o sticlă nu putea să țină în mână. La vreo săptămână, două, i s-au încovoiat trei degete de la o mână, cel mare, arătătorul și mijlociul, ca și cum i s-ar fi pus cârcei. Atunci am mers la un neurolog, dar până să aflăm ce necaz s-a abătut asupra lui Andrei, ce boală îl chinuie, a trecut un an”, ne-a povestit Claudia Ristea, mama lui Andrei.
Boala îi poate provoca paralizia întregului sistem muscular
Timp de un an, Andrei – aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România – nu a știut ce are, cu toate că a trecut prin cabinetele multor doctori din România, dar și din Turcia (spitalele Acıbadem și Memorial din Istanbul), unde a fost supus unor minuțioase investigații. Anul acesta, în februarie, specialiștii de la Spitalul Monza, din București, l-au diagnosticat: scleroză laterală amiotrofică, forma bulbară. O boală neurodegenerativă care poate provoca paralizie progresivă a întregii musculaturi, inclusiv a mușchilor respiratorii.
Andrei a făcut, deja, un transplant de celule stem
La mai puțin de o lună de la diagnosticare, fostul fotbalist al Rapidului era deja în Thailanda, internat la Spitalul Bamrungmuang, din Bangkok. Prieteni și foști colegi de vestiar s-au mobilizat exemplar atunci când au auzit ce necaz l-a lovit pe Andrei și au strâns cei peste 30.000 de dolari necesari transplantului de celule stem pe care medicii thailandezi i l-au recomandat ca soluție salvatoare. Procedura, derulată pe parcursul a vreo două săptămâni, a inclus o intervenție pe venă și alte două în coloana vertebrală, peste care Andrei a trecut foarte bine.
Al doilea transplant de celule stem, alți 30.000 de dolari
Transplantul de celule stem s-a dovedit a fi, după evaluarea rezultatelor intervenției, doar o soluție salvatoare de moment. Specialiștii thailandezi au recomandat, pentru a preveni o posibilă recidivă, încă o intervenție similară ce trebuie efectuată la cel mult șase luni de la prima. Adică un alt doilea transplant de celule stem! Asta înseamnă că Andrei are acum nevoie de alți 30.000 de dolari în lupta cu îngrozitoarea maladie care îi poate produce paralizia treptată a întregului sistem muscular. Bani pe care mama lui speră să-i strângă la timp prin intermediul Fundației Ringier România, dar și cu ajutorul celor câteva sute de prieteni care formează pe Facebook grupul de susținere „Donez pentru Andrei!”.
„Împreună îl vom salva din ghearele acestei cumplite boli și îi vom reda viața normală!”
„Băiatul meu face de trei ori pe săptămână ședințe de kinetoterapie și masaje medicale. Ia 10-15 pastile pe zi pentru creier, vitamine pentru mușchi… Asta a făcut și înainte de transplantul cu celule stem. Are un organism puternic, de sportiv care a jucat fotbal timp de 16 ani, și asta îl ajută enorm. Până ca această nenorocire să se abată asupra lui, copilul meu nu a fost niciodată nici măcar răcit! Acum, avem răgaz câteva luni să strângem cei 30.000 de dolari pentru cel de-al doilea transplant de celule stem, pe care îl va face tot în Thailanda.
Ne-au spus că în prima fază a bolii am ajuns târziu și de aceea acum este nevoie de o a doua intervenție. Îi rog pe toți oamenii cu suflet, pe toți aceia care îl cunosc pe Andrei, pe foștii lui colegi de la fotbal să ne ajute iar, așa cum au făcut-o și prima oară! Doar împreună îl vom salva din ghearele acestei cumplite boli și îi vom reda viața normală!”, este apelul pe care mama lui Andrei îl face către toți aceia care îi pot fi alături fiului ei.
Cei care doresc să îl ajute pe Andrei o pot face donând în următoarele conturi ale Fundației Ringier România:
RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – LEI
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EURO
Donează online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDAȚIA RINGIER îi sprijină de 8 ani la rubrica AJUTĂ COPIII