În prezent, la nivelul întregii țări există 476 de cabinete medicale școlare dotate corespunzător în care se poate desfășura procesul de vaccinare.
„Ne dorim ca părinții sau orice fel de aparținător sau oricine însoțește copilul la unitatea de învățământ să se poată vaccina împreună cu copiii, pentru că aici intervine conceptul siguranței familiei. Vedem că sunt familii nevaccinate, din momentul în care un singur membru s-a infectat, imediat s-au infectat și ceilalți”, a spus Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, duminică, într-o intervenție la Digi24.
Baciu a precizat că astfel „întreaga familie câștigă imunitate prin vaccinare” și este mult mai protejată.
Pentru sistemul preuniversitar, activitatea de vaccinare debutează pe 13 septembrie și se va încheia pe 15 noiembrie, iar pentru învățământul universitar debutează la 1 octombrie și se finalizează pe 1 decembrie.
Anunțul privind imunizarea părinților sau a aparținătorilor în unitățile școlare a fost făcut inițial marți, 7 septembrie, de Valeriu Gheorghiță, președintele campaniei de vaccinare.
„Este important de precizat că această acțiune de vaccinare se derulează pe o perioadă de circa două luni pentru învățământul preuniversitar și două luni pentru învățământul universitar, pentru doza 1. Ulterior, în oglindă, se va continua cu administrarea celei de-a doua doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță marți, în conferința de presă, potrivit Hotnews.
Celelalte două posibilități puse la dispoziție de autorități sunt echipele mobile sau vaccinarea la centre de vaccinare de lângă școală.
Minorii se pot vaccina doar cu prezența părinților și doar după exprimarea consimțământului informat printr-un formular.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro