„Suntem în grafic cu tot ce trebuia să facem până în acest moment. În primul rând, acest certificat ne va ajuta la nivel european să avem o abordare uniformă. A venit sezonul estival, situația epidemiologică s-a îmbunătățit grație măsurilor luate în România și în alte state europene, grație vaccinării. Acest lucru va facilita călătoriile între state pentru a limita timpul pe care îl petrecem în punctele vamale”, a declarat Andrei Baciu, joi, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a explicat cum va funcționa certificatul verde.
„La fel de important, trebuie să ne asigurăm că toate certificatele și toate dovezile pe care le prezentăm sunt veridice. Autenticitatea certificatului va fi garantată de un cod QR. Acest cod QR va putea fi scanat la punctul de trecere vamală, iar certificatul va putea fi prezentat atât pe hârtie, cât și pe telefon”, a mai precizat Andrei Baciu.
De asemenea, acesta a mai spus că modelul utilizat în România va fi cel realizat de Comisia Europeană și va putea fi descărcat de 3 categorii de persoane.
„Noi vom folosi în România modelul Comisiei Europene. Cel mai important element este cel dat de codul QR, elementul care va garanta veridicitatea acestui certificat. Acesta este planificat a fi lansat pe data de 1 iulie la nivel european. Vom avea o platformă unde creăm un cont, ne autentificăm și primim pe e-mail un link de unde putem descărca certificatul. Certificatul se referă la trei situații: vaccinare, recuperare și absența infectării dată de un test negativ. Îl putem prezenta la punctul de trecere vamală pe hârtie sau pe telefon. Va avea acest cod QR care va fi scanat”, a mai transmis secretarul de stat în Ministerul Sănătății.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat la finalul lunii mai că sistemul IT pe care l-a dezvoltat pentru generarea și verificarea certificatelor digitale UE privind COVID a fost testat cu succes cu grupul tehnic de lucru de la nivel european.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro