Andrei Baciu îl va înlocui în funcție pe Valeriu Gheorghiță, după ce decizia privind încetarea calității de președinte al CNCAV a şefului Centrului Medical de Intervenţie Epidemiologică la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davilla” a fost publicată în Monitorul Oficial.

Totodată, marți a fost publicată în Monitorul Oficial şi decizia premierului Nicolae Ciucă de eliberare din funcţie a vicepreşedintelui Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Andrei Baciu.  

Secretar de stat din 2019, Andrei Baciu, 35 de ani, avea ca atribuții în Ministerul Sănătății, alături de campania de vaccinare, și monitorizarea implementării proiectelor de spitale regionale, politica medicamentului și PNRR. Andrei Baciu este medic specialist chirurgie cardiovasculară și membru PNL.

La rândul său, Valeriu Gheorghiță a fost numit șef CNCAV în noiembrie 2020. În vârstă de 40 de ani, medicul Valeriu Gheorghiţă a absolvit în 2006 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş şi a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe medicale în 2013, cu o lucrare în domeniul bolilor infecţioase, coordonator fiindu-i medicul Adrian Streinu-Cercel.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News