Andrei Brînzeu, neurochirurgul român întors să profeseze în țară după 10 ani în Franța: „N-am fost străin acolo, dar e o plăcere în sine să lucrezi acasă”

„Stau mult în spital. Nu sufăr din cauza asta, nu mi se pare anormal”

Născut într-o familie de medici anesteziști din Timișoara, Andrei Brînzeu și-a împărțit copilăria, până la vârsta de 6 ani, între Timișoara și casa bunicilor de la Sânnicolau Mare. A făcut Liceul „Jean Louis Calderon” din Timișoara, iar în clasa a XI-a a ajuns în SUA cu o bursă de studiu. 

La acea vreme, spre sfârșitul anilor ‘90, se gândea la o carieră în inginerie. Întors în țară, a decis totuși să urmeze cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, ducând astfel mai departe tradiția medicală a familiei. „A fost oarecum naturală alegerea. Am trăit într-o familie medicală care este obișnuită să meargă la spital și sâmbăta, și duminica, să se ocupe de pacienți. Eu stau mult în spital. Nu sufăr din cauza asta, nu mi se pare anormal”, explică profesorul Brînzeu.  

Drumul părinților anesteziști, „o cale prea ușoară”

După terminarea Facultății de Medicină, tânărul absolvent a optat pentru neurochirurgie. „Aia chiar a fost o alegere. Poate la începutul facultății sau înainte de facultate am zis că vreau să mă fac neurochirurg, dar când am ajuns la momentul alegerii, nu a fost evident. Au fost multiple specialități care m-au interesat. M-a interesat și anestezia, pentru că erau părinții mei anesteziști, dar am zis că nu vreau să fac același lucru ca părinții mei, pentru că e o cale prea ușoară și nu e corect”, își reamintește profesorul de neurochirurgie. 

Recomandări

Un patron român cheltuiește în medie 12,5 euro/oră per angajat. Țara din UE unde slujbele „costă” de 4,4 ori mai mult

Chirurgia generală sau chirurgia cardiacă a reprezentat, de asemenea, interes pentru proaspătul absolvent de Medicină de la vremea respectivă. 

În final, tânărul absolvent a ales să se specializeze în neurochirurgie pentru că a considerat-o specialitatea „cea mai diversificată”. „Celelalte se restrâng mult. În momentul în care am ales eu neurochirurgia era oricum cea mai diversificată. Operezi foarte multe lucruri, de la coloană vertebrală până la cap, până la nervi periferici, inclusiv copii. Sunt multe tipuri de operații”, explică Andrei Brînzeu. 

Plecarea în Franța, determinată de condițiile proaste

După doi ani de rezidențiat în România, Andrei Brînzeu a dat piept cu lipsurile sistemului medical românesc și a decis să plece în Franța pentru a-și continua rezidențiatul. 

„Trebuie spus. Condițiile din spitale erau dificile atunci. Era foarte dificil. Neurochirurgia depinde mult de dotări, de tehnici. L-am avut profesor pe domnul conferențiar Costea atunci și am lucrat cu el. L-am avut mentor pe rezidentul lui mai mare, doctorul Sorin Haneș, care m-a învățat lucrurile de bază și mi-a spus un pic de unde să citesc. Doctorul Costea avea o abordare foarte analitică în neurochirurgie. Cunoștea multe lucruri, discutam cu el și mi-am dat seama că totuși sunt chestii pe care nu le putem face. Literalmente nu puteai să faci o groază de lucruri. Erau limite fizice care, sigur, duc și la abordări diferite, obiceiuri diferite”, își mai amintește neurochirurgul timișorean. 

Recomandări

Vladimir Putin anunță că vrea pace în Ucraina, dar Kievul refuză: „Observăm lipsa absolută de dorință de a merge pe aceeași cale”

Plecat cu gândul întoarcerii

Înainte de a ajunge în Franța, medicul a luat contact și cu sistemul medical german și italian. Franța a fost aleasă însă pe criteriul lingvistic. Uitându-se în urmă, doctorul Brînzeu își amintește că încă de la început a plecat cu gândul reîntoarcerii  „în momentul în care ești complet format”. Trecerea de la sistemul medical românesc la cel francez a fost „surprinzător de ușoară”. 

„Sistemul francez este similar cu cel românesc. Foaia noastră de observație seamănă cu foaia lor de observație, felul în care se prescriu medicamentele pe secție seamănă cu cel de la noi, toată structura organizatorică era similară cu cea de la noi. Acomodarea a fost simplă. Începeam la ora 7.00 și terminam la ora 20.00 – 21.00. Am fost foarte repede responsabilizat cu ce se întâmplă pe secție. Din a doua săptămână am fost lăsat singur pe secție. Și asta se întâmplă frecvent, nu am fost eu un caz particular”, rememorează medicul Brînzeu. 

Medicul neurochirurg mărturisește că odată ajuns în Franța i-a fost clar că „este exact lumea în care vrea să se găsească”. „Se întâmplau lucrurile așa cum mă așteptam eu.  Într-adevăr, dotările erau cu totul altele, aveai acces la orice. Mi-a rămas în minte grija asistentelor față de pacient, fiind semnificativ mai multe (n.r. – decât în România). Este și personal auxiliar mai mult. Infirmierele sunt cam tot atâtea câte sunt și asistentele. Lucrează în binom, deci deja ai doi oameni pe același sector”, mai punctează medicul Brînzeu. 

Recomandări

Cine plătește fraudarea alegerilor. Nouă angajați dintr-o primărie, pe cale să-și piardă serviciul fiindcă au furat pentru edil și șeful de CJ

Neurochirurgul își amintește că în momentul plecării, diferența la acest capitol era uriașă între spitalul francez și cel românesc. „E logic că atunci personalul vine să lucreze cu pasiune. Pe vremea când am plecat eu, se întâmpla să fie un asistent la toți pacienții noștri. Și erau 60 pe secție”, își mai amintește profesorul Brînzeu, potrivit căruia doar în Lyon, acolo unde a profesat el, sunt sute de medici români. Fenomenul este întâlnit însă în toată Franța.  

Specializat în Franța în neurochirurgie funcțională

În 2013, Andrei Brînzeu a susținut examenul de specialitate în neurochirurgie. În 2014 și-a validat diploma, iar ulterior, lucrând cu profesorul de neurochirurgie Marc Sindou, s-a specializat în operarea tumorilor complexe situate între creier și față. 

Ulterior, s-a specializat și în neurochirurgie funcțională. „Este chirurgia durerii, prin care încerci să tratezi dureri care nu sunt vindecabile medical printr-un gest chirurgical. Chirurgia epilepsiei, spre exemplu. Încerci să scoți o parte din creier ca să tratezi epilepsia. Chirurgia bolii Parkinson, în care încerci să introduci electrozi în creier ca să corectezi tulburarea de mișcare. Se mai tratează chirurgical, și am făcut asta, contractura după un accident vascular cerebral, după o paralizie sau la copiii care au avut o suferință la naștere și au o diplegie spastică”, mai explică medicul neurochirurg. 

În anul 2016, cu ocazia unei conferințe de specialitate la Atena, șeful secției de Neurochirurgie de la Spitalul Județean Timișoara de la vremea respectivă, conf. univ. dr. Horia Pleș, i-a propus lui Andrei Brînzeu să se întoarcă în România. 

„Am zis «da». Profesional, luasem decizia dinainte de a mă întoarce în țară, în Timișoara. Sunt de aici, cred că e nevoie de o neurochirurgie cât mai performantă aici. Vreau să construiesc asta. Activitatea mea cea mai plăcută este să fiu în spital cu rezidenții și să lucrăm la pacienți”, mărturisește medicul Brînzeu.

Intervenție învățată în Franța, făcută, în premieră, în România

Cu doctoratul terminat în 2017, Andrei Brînzeu a obținut postul de conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) în 2019. 

Pandemia i-a întârziat cu aproximativ un an revenirea acasă, dar din 2021 s-a întors definitiv. Predă la UMFT, unde a devenit între timp profesor, și operează la Spitalul Județean Timișoara, în calitate de șef al secției de Neurochirurgie. 

În toamna anului 2024, profesorul Brînzeu a condus o echipă care a realizat o operație, în premieră, pentru România. Este vorba de o intervenție care a vizat durerile insuportabile reclamate de o femeie în zona brațului, cauzate de o tumoră subclaviculară. Cu ocazia operației s-a intervenit sub microscop pe măduva spinării, tăindu-se doar partea responsabilă de durere. Procedura a fost inventată de profesorul Marc Sindou, cu care Andrei Brînzeu a lucrat în Franța. 

„Am venit într-o clinică de neurochirurgie (n.r. – la Spitalul Județean Timișoara) care are o activitate foarte variată. Toate lucrurile se fac deja în clinica de neurochirurgie din Timișoara. Eu am o specializare pe neurochirurgie funcțională și au fost intervenții pe neurochirurgie funcțională pe care le-am făcut și care, într-adevăr, nu s-au făcut în țară înainte. Asta e o premieră”, explică medicul neurochirurg. 

Profesorul Brînzeu susține însă că prioritatea sa nu este realizarea unor operații în premieră, ci colaborarea interdisciplinară astfel încât pacienții să fie tratați mai bine. „Premierele cele mai importante în momentul ăsta, în care încă suntem la o fază de a trata marea masă de boli, ar fi organizatorice și de a dinamiza un pic abordarea pacientului, să aștepte cât mai puțin, să fie preluat cât mai repede. Astea sunt premierele pe care ar trebui să le urmărim tocmai ca să nu avem cazuri extraordinare sau să fie cât mai puține. Să nu fie nevoie de premiere mai mari”, a punctat șeful secției de Neurochirurgie de la Spitalul Județean Timișoara. 

„Nu se poate spune că nu sunt posturi”

Profesorul Brînzeu susține că bugetele spitalelor sunt limitate, dar atunci când se pune problema întoarcerii unui specialist din străinătate, spre exemplu, poate fi creat un post pentru specialitatea respectivă, dacă ea nu există. 

„Nu se poate spune că nu sunt posturi. Spitalele nu pot să scoată posturile oricum, dar se pot construi posturi pe un proiect de activitate. Acesta e un concept pe care îl aveau dincolo. Dacă știi că este cineva care poate să facă un anumit tip de operație și că e nevoie de o sută de operații pe an, se calculează câți bani aduce operația respectivă și atunci se poate crea un post. Depinde, într-adevăr, de dorința administrației spitalului, de dorința șefilor de secție de a crea oportunități”, explică prof. Brînzeu. 

În privința sa, susține neurochirurgul timișorean, în acomodarea după reîntoarcerea în țară a contat, la fel ca atunci când a plecat, că sistemul românesc și cel francez sunt similare din punct de vedere al organizării: „Cred că e nevoie de foarte multă muncă într-un sistem medical. E nevoie de o prezență lungă în spital. Sunt obișnuit din Franța cu o prezență de la ora 7.30-8.00 până la ora 20.00-21.00. Nu e valabil numai la rezidenți, ci și la medicii specialiști, cu experiență.  Îmi aduc aminte de profesorul Sindou. Până la ora 19.30, sigur era în spital. Știai că îl găsești în birou”.

Condițiile financiare au ajuns la un nivel bun

Medicul Brînzeu declară pentru Libertatea că știe medici români care lucrează în străinătate și vor să se întoarcă în țară: „Suntem colegi și prieteni cu doctorul Cristian Mihalea, care este neuroradiolog intervențional la Paris. Neuroradiologia intervențională e o specialitate care se ocupă de anomaliile vaselor de sânge ale creierului. Intră cu o sondă până în vasele de sânge cerebrale sub control radiologic ca să trateze boli ale vaselor de sânge. Este deja angajat al spitalului și se gândește foarte serios să se întoarcă cât mai repede”.

Pentru ca un astfel de medic să se întoarcă în România este nevoie însă „de condițiile tehnice” pentru o activitate medicală fără sincope. „Administrația spitalului face toate eforturile posibile să-i asigure condițiile tehnice cât mai bine, colaborează cu Casa de Asigurări să-i asigure condițiile financiare necesare pentru a-și face tratamentele. O altă condiție este de a-ți asigura o colaborare bună în cadrul spitalului, să ai o structură care să te susțină mult până ajungi să fii independent și până ajungi să creezi o echipă care să urmeze calea”, mai susține șeful secției de Neurochirurgie de la Spitalul Județean Timișoara. 

Prof. Brînzeu susține că salariile medicilor români sunt bune, acesta fiind un motiv pentru care mulți specialiști plecați în Occident se gândesc să se întoarcă. 

„Condițiile financiare de la noi, din punctul meu de vedere, sunt bune. Nu sunt rele. Ca medic ești într-o condiție financiară nu extraordinară, să nu fie iluzii, dar sunt condiții financiare bune, cât se poate de acceptabile. Sunt aproape similare cu ceea ce am cunoscut în Franța”, subliniază medicul timișorean.

Încurajează diversitatea opiniilor 

Ce l-ar determina însă pe un medic român să se întoarcă în România după 10-15 ani petrecuți în străinătate? „Un motiv este să vii să lucrezi în comunitatea din care ești, în grupul de care aparții, la tine acasă, practic. Logic că îți dorești asta. Eu nu am fost străin acolo, chiar nu am simțit o xenofobie, nu am simțit o respingere, dar este o plăcere în sine să poți să faci asta la tine acasă. Este o dorință de bază, cred. Ce putem face noi? Să-i primim bine”, susține dr. Brînzeu. 

Șeful secției de Neurochirurgie de la cel mai mare spital din vestul țării consideră că sunt medici care iau în calcul revenirea în țară, dar stau în cumpănă și „au nevoie doar de o încurajare, de asigurarea că vor fi bine primiți, că nu există o ostilitate locală mare”.

„O să fie viziuni diferite. Imposibil să nu fie. Dacă este să aducem ceva de dincolo, dacă este să beneficiem de ajutorul pe care pot să ni-l dea cei care au plecat, trebuie să împăcăm cumva viziunile, să armonizăm lucrurile în așa fel încât să funcționeze. Pot să existe și servicii separate, dar beneficiul comun cel mai mare s-ar întâlni în momentul în care viziunile s-ar amesteca”, explică prof. Brînzeu.

În dreptul său, neurochirurgul Brînzeu nu regretă întoarcerea, pentru că asta și-a dorit: să revină acasă, la Timișoara. „Nu îmi doresc să plec de aici. Ce îmi place cel mai mult este să fiu activ, să ajut pacienții din secția de neurochirurgie, să contribui la formarea studenților și a rezidenților. Sunt aici să colaborez cu colegii mei pentru a face o energie mai bună în Timișoara. Mai bună pentru că întotdeauna e loc de mai bine”, mai spune Andrei Brînzeu. 

Managerul Spitalului Județean Timișoara, un alt repatriat 

Actualul manager al Spitalului Județean Timișoara, prof. univ. dr. Dorel Săndesc, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, este, la rândul său, unul dintre medicii români reveniți din străinătate. 

La fel ca Brînzeu, Dorel Săndesc a decis să se întoarcă în România de la Lyon, dar în urmă cu mult mai mulți ani. „Întoarcerea acasă e un subiect foarte interesant, care m-a preocupat din tinerețe pentru că eu însumi, în anii ‘90, când am început pregătirea în specialitatea mea (n.r. – anestezie și terapie intensivă), am căutat să ajung în străinătate să învăț, să fur meserie”, povestește profesorul Săndesc. 

Managerul de la „Județean” își amintește că, la vremea respectivă, România nu era parte a Uniunii Europene, iar din cauza asta vâna orice bursă sau stagiu care i-ar fi permis să meargă să învețe meserie în străinătate. 

„Eram dispus să dorm și în gară, numai să învăț ceva meserie. Am obținut, fiind de acolo, dreptul la lucru. Atunci era o mare victorie. Am primit și eu oferte clare să rămân, dar m-am hotărât să mă întorc. Asta m-a preocupat. În esență m-am întors cu gândul de schimbare, adică să reușesc să transform secția în care lucram ca tânăr medic specialist, să fie asemănătoare cu cea din Lyon, în care lucrasem în ultima perioadă (n.r. – înainte de întoarcerea în țară)”, își mai amintește doctorul Săndesc. 

Săndesc: „Ne-am apucat de treabă cu pași foarte mici”

Dorel Săndesc susține că, după întoarcerea în țară, a început să lucreze cu colegii de secție la realizarea visului său. 

„Cred că asta e foarte important: să lucrezi împreună cu colegii. I-am motivat pe toți și cu entuziasm ne-am apucat de treabă cu pași foarte mici. La început n-aveam pedigree, n-aveam bani, n-aveam partid, cum n-avem nici acum, n-aveam nici o funcție. Am început să spălăm pacienți, să spălăm saloane, să spălăm toalete și lumea a început să vadă, să aprecieze, să ne ajute”, susține prof. Săndesc. 

Managerul Spitalului Județean Timișoara consideră că pe fondul creșterilor salariale din sistemul medical există un fenomen al reîntoarcerii medicilor din străinătate și „deși ne plângem, și avem motive să o facem, totuși nu se compară ceea ce există acum în sistemul sanitar față de anii ‘90”. „Constat cu bucurie că oamenii se întorc. Vin chirurgi, medici ginecologi, neurochirurgi, avem cazuri din astea”, susține Săndesc. 

Specialiștii nu sunt așteptați mereu cu un covor roșu

Dorel Săndesc susține că adaptarea unui medic care se întoarce în țară depinde de mai mulți factori. „Depinde foarte mult și de personalitatea fiecăruia și nu e garantată (n.r. – adaptarea). Nu întotdeauna ești așteptat cu covorul roșu. Cred că depinde foarte mult de felul în care fiecare abordează întoarcerea. Nu putem să stabilim o regulă generală. Sunt oameni care se adaptează mai ușor și alții care se adaptează mai greu. E un proces”, arată profesorul Săndesc. 

Când un medic român se întoarce din străinătate, susține managerul de la Spitalul Județean Timișoara, „parcă vezi dintr-odată cu o lupă tot ceea ce nu funcționează”. 

„Și eu am regretat când m-am întors, vă spun sincer. Acolo mă curtau să rămân. Îmi ofereau o perspectivă clară, optimistă. Chiar spuneau: «Vrem să fii tu șeful nostru, că la noi sunt trei grupări. Decât să câștige gruparea cealaltă, preferăm unul neutru, cum ești tu». Nu mi-a fost ușor. M-am gândit: «Doamne, de ce m-am întors?». Au apărut diverse probleme, dar am strâns din dinți. În această perioadă am fost atent la feedbackuri și mi-am dat seama că nu poți să faci schimbarea decât împreună cu echipa ta”, explică managerul Spitalului Județean Timișoara. 

Continuând să ofere exemplul său, Săndesc arată că „în oameni există fantastic de pregnantă dorința de a face ceva”, dar au nevoie de o „energie externă” care să îi mobilizeze. 

„Am început cu lucruri care pot părea derizorii, dar care rămân foarte importante. Îmi aduc aminte că, după perioada de activitate în Ministerul Sănătății ca secretar de stat, când m-am întors, după 20 de ani de la întoarcerea din Franța, deja secția arăta foarte bine, aveam dotări. M-am plimbat un pic și am zis: «Uitați, mâine eu iarăși spăl pacienți». Și am spălat din nou, și am reaprins această ștafetă. Mă bucur când văd că sunt colegi tineri care s-au lăsat contaminați de această atitudine care, de altfel, la noi în clinică se dezvoltă”, mai subliniază prof. Săndesc.

Colaborarea cu ceilalți colegi, esențială

Despre cazul concret al doctorului Brînzeu, care s-a întors din Franța și a ajuns șef al secției de Neurochirurgie, Dorel Săndesc susține că are „mari așteptări că poate aduce o schimbare”. 

„E foarte important să o facă printr-o relație bună cu colegii. Ține de calitatea managerială. Un șef trebuie să-și dezvolte o relație bună și eu sper să o facă, să reușească să depășească inevitabile probleme, pentru că astea apar tot timpul, și până la urmă să reușească împreună cu echipa. Doar așa se va putea și eu cred că se poate. Asta este și dorința mea, să mă implic ca lucrurile să meargă bine, să stingem tensiuni care pot să apară și să ne focalizăm pe o muncă în echipă. Acest lucru e important și toți cei care am lucrat dincolo știm că relaționalul este la fel de important ca profesionalismul”, subliniază prof. Săndesc. 

Dorel Săndesc susține că a fost în diverse forme de pregătire în Franța, Olanda, Marea Britanie sau SUA și peste tot a fost subliniată importanța echipei. „Eu am demarat și aici cursuri de comunicare cu șefii de secție, cursuri de comunicare cu asistenții-șefi. Vom continua. Avem prieteni care sunt traineri profesioniști, fac asta pentru mari corporații internaționale și o fac gratuit pentru noi, ca voluntari. Le-am spus colegilor șefi de secție de la început că nu vreau să le cer în domeniul comunicării și atitudinii decât ceea ce eu am făcut. Niciun sfat nu se lipește de nimeni, nici de propriii copii, dacă este unul teoretic și nu l-ai aplicat tu însuți în viața ta”, mai spune managerul Spitalului Județean Timișoara pentru Libertatea.  

Urmărește-ne pe Google News