Potrivit Rise Project, în 2015, poliția din Chișinău, capitala Republicii Moldova, l-a arestat pe Andrei Busuioc, alături de alte șapte persoane.
Acuzat că vindea pe piața neagră marijuana pe care o creștea în curte
Brigada Antidrog descoperise atunci că Busuioc creștea marijuana în curtea casei sale de la țară și o comercializa pe piața neagră din Moldova.
Poliția i-a cercetat plantația și a găsit la percheziții un sac deja recoltat. Busuioc a stat câteva zile în arest preventiv.
Iar dosarul său a ajuns la Curtea de Apel Chișinău.
Dosarul este în judecată, nu vreau să comentez încă, că sunt pe val toate. Eu am să mă pronunț cumva, mă rog, ca ancheta să meargă așa cum trebuie, n-am vrut să expun, nici n-aș vrea să ies în presă.
Andrei Busuioc, pentru Rise Project:
Senatorul AUR a declarat pentru Rise Project: „La instanța de fond n-a fost admis niciun martor, dar acum, la a doua instanță, au primit martorii și eu cred că se va demonstra că n-am nicio vină… Acum, dacă urmăriți rolul dosarului meu, veți observa că toți anchetatorii, e o gașcă întreagă, au fost demisionați că fabricau dosare. Dar nu vreau să spun asta deocamdată, aștept să se pronunțe instanța”.
„Atunci, la interogatoriul poliției, eram stresat, am fost luat așa prin surprindere… Vă spun sincer, eu nu fumez țigări. Și nici nu consumam alcool (…). După incident am început să mai iau așa câte o bere, dar atunci duceam un mod de viață sănătos”, a mai spus Busuioc.
„Tufele au crescut singure”
În timpul interogatoriului, Busuioc s-a apărat, susținând, că, de fapt, grădina nu era a lui, ci a părinților și că cele 375 de tufe de marijuana „au crescut singure”.
Busuioc a mai spus că sacul „cu masă mărunțită” era al mamei sale, bolnavă de o boală incurabilă, „care folosea plantele pentru a-și face ceai, pentru a se liniști”. „Eu aproximativ știu că e ilegal consumul unor astfel de plante, dar nu știu care e situația exactă”, completa actualul senator.
În februarie, presa vasluiană scria că senatorul AUR votase contra multor proiecte de legi importante, cum ar fi modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, trimisă pentru reexaminare Senatului de președintele Klaus Iohannis.
Până acum, scrie Rise Project, Busuioc a semnat 12 proiecte legislative, majoritatea inițiate de AUR, precum interzicerea discriminării pe motiv de vaccinare sau a înstrăinării activelor statului pe o perioadă determinată post-pandemie.
Zilele acestea, senatorul a combătut fervent educația sexuală în școli și a îndemnat pe Facebook „ca și ceilalți aleși ai poporului să dea dovadă de rațiune pentru a proteja copiii României”.
Copreședintele AUR: „Nu știam că are acest dosar”
„Ca să fiu cât mai explicit, la momentul în care l-am pus pe lista de candidați, nu știam că are acest dosar. Până la urmă, am primit informații și explicații. Că, na, era deja persoană publică și încep să iasă toate la iveală”, a precizat Claudiu Târziu, copreședinte al AUR, pentru Rise Project.
Noi știam că e nevinovat, iar omul nu a fost condamnat. În plus, chiar își vede de treaba lui în Parlament. E harnic și disciplinat. Dacă însă va fi condamnat, evident că va fi exclus. Noi am mai dat afară pe unii cu probleme penale, deci nu e o vorbă în vânt.
Claudiu Târziu:
Foto: Monitorul de Vaslui
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!