Andrei Cojocaru (COJO), tânărul care revoluționează showbizul românesc: „Vocea unui artist ar putea suplini neajunsurile unei societăți profund afectate de sechelele ceaușiste” | Interviu

Promovează mersul la terapie

Încă de la acea vreme, și-a dorit ca lumea să-i asculte muzica, iar show-ul TV a fost ocazia perfectă pentru asta. Și-a lansat primul album, „Abraziv”, în 2020, iar în prezent abia ce a scos al doilea material muzical al său, „Erupt”. 

COJO, pe numele său de artist, vine în atenția publicului într-un mod nonconformist, cu versuri pe care le vrea pline de însemnătate, despre relații, sănătate mintală sau familie, în timp ce promovează mersul la terapie sau exprimarea liberă a emoțiilor. 

Într-un interviu acordat pentru Libertatea, Andrei a vorbit despre ce înseamnă muzica pe care o face, cât și despre modul în care a ales să se exprime.

Sportiv de performanță la clubul Steaua

Andrei Cojocaru (25 de ani) s-a născut în București, în cartierul Berceni, într-o familie unde ambii părinți au fost militari rezerviști. 

„Nu m-a încurajat nimeni să devin artist, dar m-au susținut în ceea ce mi-am dorit cu tot dinadinsul. Cred că latura mea artistică a apărut ca o rebeliune față de părinți, la început. În prezent, tata mi-a construit recuzita pentru diferite videoclipuri, iar mama a mers cu noi la filmări și ne-a făcut de mâncare. Ne înțelegem și le place mult ceea ce fac”, explică el. 

Recomandări

Marea Neagră, principalul subiect al negocierilor ruso-americane de la Riad. De ce un aranjament la Marea Neagră este mai ușor de obținut decât un armistițiu în infrastructura energetică

A fost sportiv de performanță la clubul Steaua de karate, a terminat un profil real, mate-info intensiv engleză la Colegiul Național Ion Creangă din Capitală, iar apoi s-a orientat către UNATC, unde a terminat regie film, la clasa profesorului Nap (Napoleon Helmis). COJO spune cum o înlănțuire de întâmplări emoționale l-a condus pe drumul creativ, în timp ce s-a apucat de muzică la 16 ani, din amuzament. În prezent, abia ce a scos pe piață al doilea său album, Erupt, și care va fi lansat prin două concerte la clubul Expirat din București, pe 22 și 23 martie.

Priză la toate categoriile de tineret

Artistul are un stil care a prins foarte bine la generația Z, dar și în rândul milenialilor, deoarece vorbește franc despre subiecte încă tabu în societatea noastră, de la sănătatea mintală, la problemele familiale, educație sexuală sau droguri. 

„E un album pentru și despre generația Z, dar cred că efectul lui o să se resimtă în rândul milenialilor. În rândul gen Z e mult mai normalizată ideea de a vorbi despre emoții, cât despre mileniali, mulți dintre ei își doresc să intre în contact cu ele, dar nu prea știu cum. Poate ceea ce zic în versuri îi ajută cumva și îi motivează să caute mai adânc și să verbalizeze”, zice el.

Recomandări

Zelenski spune adevărul despre ce s-a întâmplat în Biroul Oval cu Donald Trump într-un nou interviu exclusiv cu „TIME”

Vizual, COJO apare în clipuri dezbrăcat, fapt care simbolizează că nu mai are nimic de ascuns. Videoclipurile păstrează ideea versurilor și sunt întunecate și apăsătoare. „Albumul este dark, fiindcă emoțiile noastre sunt de multe ori dark atunci când sunt sincere, iar unele lucruri ar trebui spuse cu toată gura”, adaugă el.

Maturizarea și recunoașterea propriilor slăbiciuni, frici și obsesii

Libertatea: Ce a însemnat pentru tine „Abraziv”, primul album lansat, și cum ai evoluat de acolo până la „Erupt”, noul album?
Andrei Cojocaru: La acea vreme eram mult mai agitat, fundamentalist și superficial. Primele două aspecte nu cred că s-au schimbat prea mult, dar le controlez mai bine acum. La primul album am încercat să identific stigmatele din rapul românesc și să le expun, dar a fost și un proces personal de conștientizare a unor probleme pe care și eu le interiorizam. Masculinitatea toxică și stereotipurile, ca litere de lege în genul ăsta muzical, dar și homofobia și rasismul care vin la pachet cu inerția asta a modului în care a ajuns rapul să fie perceput de oameni – „Trebuie să fii bărbat adevărat, să nu spui ce te doare, să faci combinații de băiat de cartier, să fii misogin cu femeile și să fi avut o viață grea”, altfel nu meriți să fii ascultat.

Recomandări

Coaliția de guvernare și-a pus toată administrația publică în cap. Val de revendicări și amenințări cu greva generală

– Apropo de noul material muzical, cât ai lucrat la el, ce înseamnă pentru tine și care este ideea din spatele lui?
– În ultimii patru ani, albumul ăsta m-a ajutat să mă maturizez. Am înțeles mai bine care sunt slăbiciunile, fricile și obsesiile mele, cât și lucrurile care mă fac un om rău sau bun, în funcție de context. Cum am înțeles asta? Spre rușinea mea, am mers doar la o ședință de terapie până acum, deoarece nu mi-am permis financiar să intru într-un proces mai îndelungat și stabil. Așadar, de fiecare dată când treceam printr-un moment dificil, scriam despre asta și încercam să fiu avocatul ambelor perspective. Uneori eram de partea mea, alteori îmi dădeam seama că-mi țin partea pe burta goală și trebuia să mă trag la răspundere. 

– Ai adoptat un stil artistic nonconformist pentru showbizul românesc, dar și destul de dark. Îmi poți explica viziunea artistică, dar și de ce te dezbraci în clipuri?
– Mă dezbrac pentru că încerc să sugerez, într-un mod pretențios, că am dat totul jos de pe mine și nu mai am nimic de ascuns, fapt care se leagă de întregul concept al albumului. Materialul muzical este dark, deoarece emoțiile noastre sunt de multe ori întunecate atunci când sunt sincere, iar unele lucruri ar trebui spuse cu toată gura. Cred că problemele sociale și/sau emoționale, precum abuzul emoțional, violul, goana dezumanizată după bani și sex, dar nu într-o perspectivă religioasă, narcisismul, people pleasingul și certurile în familie, sunt subiecte dificil de ingurgitat, inconfortabil de auzit. Nu e ca și cum am descoperit focul, au mai fost abordate public, dar eu am încercat să elimin cât mai mult din metaforele poetice cifrate și să mă apropii de ce simt sau am simțit de-a lungul timpului. Ca într-un jurnal, nu ca într-un volum de poezii cu epitete „dă poet”.

Un proces creativ și un mesaj eliberator

– Cu ce ți-ar plăcea să rămână oamenii din versurile tale?
– Mi-ar plăcea să ajungă la ei faptul că nu sunt singuri și că ar fi bine să vorbească despre problemele pe care le au, să ceară ajutorul, să elimine persoanele toxice din viețile lor și să nu se cufunde în suferința din piese. Cu fiecare melodie, oricât de apăsătoare ar fi, am încercat să ofer un colac de salvare. Îmi doresc ca albumul ăsta să se simtă ca o eliberare, nu ca o închisoare angoasantă. Am fost atent la detaliile astea. Urăsc atunci când artiștii fac un fetiș din piesele lor de suferință și normalizează asta în privința ascultătorilor.

– Versurile au fost mai mult un proces eliberator sau și o formă de a transmite un mesaj?
– Da, a fost un proces de eliberare la mijloc, dar a doua etapă de creație a constat în a transforma procesul meu personal într-unul și despre alți oameni, deoarece știu că nu-s singurul care a experimentat emoțiile alea. Mesajul ar putea fi: căutați moduri să vă vindecați, înainte să fie prea târziu. 

Pentru mine, primul pas a fost să vorbesc despre rănile și traumele mele. Acum urmează să merg la terapie și să înțeleg mai bine tot ce am făcut (deciziile, supărările și neajunsurile mele) și cum m-am menținut stabil. Țin să menționez că până la albumul ăsta credeam că sunt un om complet vindecat. Nici n-ai idee ce se poate ascunde în tine, chiar dacă tu consideri că nu ai nevoie de un psiholog. Uneori, terapeutul îți poate spune că n-ai nevoie de terapie, ceea ce nu e eronat total, deoarece, dacă nu te deschizi și nu ești sincer față de omul ăla, n-o să se poată deschide nici el față de tine. 

Nu poți forța pe nimeni să facă asta. Principalul meu scop, când mă gândesc că vreau să-mi vindec toate rănile din copilărie, e faptul că-mi doresc să fiu și eu părinte la un moment dat și nu vreau să-mi vărs toate problemele și mecanismele toxice asimilate de-a lungul vieții pe copiii mei. Drumul psihoterapiei pare cea mai bună opțiune în sensul ăsta, să fiu un tată bun la un moment dat.

– Cum vezi relația dintre autenticitate și expunere?
– Niciodată n-am dat nume pe piese și nici n-o să dau. Singura excepție a fost o refulare pe o melodie politică, atunci când n-am mai suportat ce se întâmplă în România, în planul ăsta. Cred că asta mă protejează. Mă expun, dar sunt privat. Dintr-o poveste personală și extrem de intimă pot extrage părțile importante, iar apoi să o privesc ca pe o ficțiune cu personaje. Nu cred că asta e singura soluție în muzică și nu ar trebui să fie doar asta, dar mi-aș dori să văd mai multe lucruri care simt că-i costă pe artiști. Simt că se minte mult și se cântă despre lucruri mult prea generale, lucruri pe care uneori le percep drept mecanisme de a ținti către un public cât mai larg, doar pentru vizualizări.

– Există o piesă pe care ai scris-o într-un moment de vulnerabilitate extremă și care îți este cea mai aproape de suflet? 

– „Stai treaz”. A fost o perioadă foarte dificilă pentru mine.

„Dacă vrei să schimbi o mentalitate, trebuie să ajuți tinerii să evolueze”

– Cum te raportezi ca artist și ceea ce faci la industria muzicală din România? Simți că e greu să-ți faci un nume? Pentru tine, cum a fost să ai parte atât de susținere media, cât și din partea unor nume cunoscute din showbiz?
– Am muncit mult în publicitate să fac bani și apoi să-mi permit să-mi fac această dambla de album. A fost dificil, dar din moment ce nu e un album care o să rupă topurile, majoritatea celor implicați s-au alăturat fix din nevoia de ceva nou și sincer pe piață. Am primit mult ajutor de la prieteni. La început nu știam pe nimeni, nu am avut un trecut artistic în familie. Ai mei m-au ajutat cu câțiva bani pentru primul clip filmat, „Mai e un pic”, dar în rest au fost patru ani în care am evoluat ca om, am cunoscut alți oameni care au rezonat sau s-au regăsit în ceea ce spun pe piese, care și-au dorit să contribuie cu orice ajutor, oricât de mic sau mare.

– Crezi că muzica poate funcționa ca o formă de terapie, atât pentru artist, cât și pentru cei care o ascultă? Ți-ai găsit alinarea în muzică?
– M-a ajutat să gestionez o perioadă dificilă, când am fost în depresie. Deci pare că a ajutat și, da, cred că poate funcționa și ca terapie; pentru mine a funcționat. Însă, uneori am simțit și că mă blochează în traume și mă face să nu mai vreau să ies de acolo. Același mecanism cred că se aplică și pentru ascultători, și pentru creatori. De-asta e importantă terapia, pe lângă plăcerile artistice care te ajută să-ți schimbi temporar starea și te alină.

– Ai fost vocal atât despre scena politică de la noi, cât și despre sănătatea mintală sau educația sexuală. Crezi că un artist are o responsabilitate față de public, cum vezi lucrurile?
– În perioada în care trăim, cred că artiștii ar trebui să-și expună uneori și părerile politice într-un mod argumentat. În perioada asta de criză prorusă și extremă dreaptă, mi se pare complet iresponsabil să crezi că nu te poate afecta și să stai confortabil în turnul tău de fildeș, până te trezești că nu mai ai voie să cânți despre nimic, într-un regim totalitar care pare că bate la ușă. 

Cât despre sănătatea mintală sau educația sexuală, din moment ce toți copiii urlă că au nevoie de ele, părinții sunt disperați că nu știu cum să le gestioneze și, de multe ori, recurg la concepte înguste și stigme religioase, homofobe sau antiprogresiste. Cred că vocea unui artist ar putea suplini neajunsurile unei societăți profund afectate de sechelele ceaușiste și să militeze prin muzică, sau orice act artistic, pentru ceea ce-și doresc noile generații. Dacă vrei să schimbi o mentalitate, trebuie să ajuți tinerii să evolueze și să contribui la ascultarea, înțelegerea și, ulterior, educarea lor. E suficient să auzi că un artist mare este proavort sau merge la terapie, iar asta îți va da o mică parte din încrederea că nu ești greșit, că poate taică-tu greșește prin valorile lui învechite, deoarece nu are timp sau nu înțelege problemele prin care treci. Însă la bază stă educația, iar atâta vreme cât sistemul educațional nu ascultă nevoile celor care sunt educați, o să-i forțeze să creadă că sunt greșiți. E ca o relație abuzivă.

„Educați-vă copiii, nu îi faceți să le fie frică de voi”

– Există un moment în viața ta care te-a făcut să conștientizezi cât de importantă este sănătatea mintală?
– Da, perioada după ce m-am lăsat de droguri. Am fost un caz norocos că nu am rămas cu sechele. Însă e un subiect important și copiii sunt expuși la fiecare pas, încă de la o vârstă fragedă, la orice tip de drog, indiferent cât de „cuminți” sau „obraznici” consideră părinții lor că sunt. Am fost acolo, iar prima oară când am avut droguri în preajma mea a fost când aveam 12 ani. Corupția din România alimentează piața cu ele și apoi prind copii consumatori și îi condamnă ca pe traficanți. E halucinant. Aș vrea să fac și o paranteză importantă despre mine, acest băiat care vorbește despre sănătate mintală, consum de droguri și emoții:

1. la terapie nu ar trebui să mergi doar dacă ai consumat droguri, mai ales că un consumator nu e un depravat al societății
2. traumele sunt prezente în orice om și majoritatea vin din copilărie, deci nu ești „stricat”, „nebun” sau „drogat” dacă mergi la psiholog, ci doar ai grijă de tine și de cei din jur
3. trei din zece copii consumă droguri, dar mă tem că realitatea e mult mai șocantă (pentru că le e frică să recunoască din cauza repercusiunilor)
4. cu cât sperii mai mult un copil, care inevitabil o să încerce măcar o dată în viață un drog, cu atât o să-i fie mai frică să vină către tine ca părinte și să-ți ceară ajutorul. Educați-vă copiii, nu îi faceți să le fie frică de voi!

– Cum te raportezi la stigmatul din jurul depresiei și al problemelor emoționale, mai ales în generația ta? Crezi că lucrurile se schimbă?
– Sunt problemele părinților noștri și ale bunicilor și tot așa, probleme pe care le țin în ei de-o viață și nu vorbesc despre ele. Cred că lucrurile se schimbă, dar e foarte înspăimântător pentru cineva reprimat emoțional să scoată afară ce are în el, după zeci de ani, deci procesul e unul greu și dificil. Nu poți singur să te vindeci de trauma unui abuz, spre exemplu. Ai nevoie de susținerea celor din jur, iar ca ei să facă asta, trebuie să te înțeleagă și să-ți fie aproape.

Importanța muzicii, fără să te blochezi în emoții negative

– Ai un mesaj pentru cei care se regăsesc în versurile tale și se confruntă cu stări similare?
– Nu luați de bun tot ce zic eu acolo și nu vă afundați în emoțiile alea, care de multe ori pot fi angoasante. Pentru mine înseamnă ceva, pentru alții, altceva. Totul se rezumă la cum ieși din stările alea, nu cum faci să rămâi în ele și să le pui pe un piedestal.

– Te-ai simțit vreodată neînțeles din cauza modului în care îți exprimi emoțiile în muzică? Contează pentru tine?
– Nu contează, pentru că nu muzica în sine e scopul meu, nu mă hrănesc din asta. Îmi primesc validarea de la prieteni, familie și de la persoana iubită. Da, rămân cu mine anumite remarci deplasate ale oamenilor, vizavi de modul în care mă expun, dar doar mă fac să înțeleg și mai bine lumea în care trăiesc. Tot ce pot să fac este să contribui cu ceva la schimbarea ei în mai bine.

– Ai primit vreodată mesaje de la oameni care ți-au spus că muzica ta i-a ajutat să treacă prin momente grele?
– Da, și mă bucură. Țin să le menționez, de cele mai multe ori, să nu rămână blocați în sentimentul ăla trecător transmis de o melodie.

– De ce e important pentru tine ceea ce faci?
– Simt că pot să dau mai departe ceea ce mi-aș dori să dau mai departe și pe plan personal, lu fi-miu sau fii-mea, când o să am parte de ei. Și îmi doresc ca ai mei copii să aibă prieteni și să crească într-o lume puțin mai sănătoasă decât în cea în care am crescut eu. Cred că e despre mine și despre oamenii dragi mie.

– Ce urmează în plan muzical și ce-ți propui pentru perioada următoare?
– Deja am început să lucrez la următorul album, dar de data asta o s-o las mai moale, să nu mă epuizez. Simt că am obosit puțin cu materialul ăsta. O să mă odihnesc și o să continui să fac ceea ce îmi place.

Urmărește-ne pe Google News