(Interviu realizat de Ana Nita)

Cine este Costel Bobic

Se stiu putine lucruri despre „misteriosul om de afaceri”, cum il numesc unii jurnalisti. Costel Bobic nu apare in public, nu da declaratii presei, nu vorbeste la radio si nu apare la televizor.

Mentionat in scandalul Bancorex

Bobic este din Focsani, pentru prima data numele sau fiind pronuntat in legatura cu devalizarea Bancorex. Nu exista o pronuntare a Justitiei in legatura cu acest caz, majoritatea informatiilor provenind din revista „Romania Mare”. De fapt, un comunicat PRM din 18 ianuarie 2002 sustine ca Bobic este „un mafiot care a devalizat Bancorex de 25 de milioane de dolari”.

Om de afaceri sau ziarist?

Pentru o perioada, inainte de anul 2000, Costel Bobic apare si ca reporter la ziarul „Ziua”, apoi se vorbeste de implicarea sa financiara in postul de televiziune Prima alaturi de Cristian Burci.

Casatorit cu Cristiana Raduta?

Despre viata sentimentala, se stie ca Bobic este iubitul Cristianei Raduta, a carei cariera muzicala a promovat-o si a sustinut-o. Unele surse vorbesc despre o casatorie a celor doi la Monte Carlo, insa nu au putut fi confirmate. Cert este ca omul de afaceri a fost casatorit (sau mai este?) si are o fata care invata in strainatate.

Cunoscut al premierului Nastase

Recent, la Realitatea TV, premierul Adrian Nastase, al carui nume a fost alaturat printr-o presupusa prietenie numelui omului de afaceri Costel Bobic, a declarat: „Nu, nu suntem prieteni. Da, il cunosc. Ne-am intalnit de cateva ori. Este un om de afaceri care a ajutat Guvernul intr-o actiune antidrog”. Este vorba de turneul muzical national antidrog sustinut de formatiile 3rei Sud Est si Animal X (promovate de Music & Music, firma a lui Costel Bobic), alaturi de Cristiana Raduta.

Bobic – „Capo del tutti capi”

Insa despre acest turneu nu s-au auzit numai lucruri bune… Intr-un material anonim atribuit unor vamesi, aparut in presa in urma cu cateva luni, se spunea: „Capo del tutti capi al acestei filiere (al traficului de stupefiante prin vamile romanesti – n.n.) nu este nimeni altcineva decat interlopul Costel Bobic – care a beneficiat de privilegiul multor intrevederi cu insusi actualul premier sau cu distinsa domniei sale sotii – organizatorul celebrei caravane muzicale ANTIDROG, sponsorizata generos din fondurile… Guvernului, cunoscut ca un cal breaz pentru implicarea sa prin sistemul duty-free in contrabanda cu tigari. (…) Acesta este confidentul de taina al lui Dinu Gheorghe (fostul sef al Vamilor, care a demisionat in urma criticilor presedintelui Iliescu privitoare la traficul de droguri prin camioanele cu fructe si legume venite din Turcia – n.n.), precum si cureaua de transmisie intre retea si varful piramidei puterii politice”.

Motivul razbunarii

Dar, pana la urma, care ar fi motivul pentru care Costel Bobic sa se razbune atat de cumplit pe Andrei Gheorghe, va veti intreba?! Si ne intrebam si noi! Care? Simplu, sustin surse din PRO FM: faptul ca Gheorghe ar fi refuzat s-o promoveze „pe post” pe prietena acestuia, Cristiana Raduta. Ba, mai mult, aceasta ar fi fost in mod constant tinta binecunoscutelor „mistouri” ale lui Andrei Gheorghe. Aceasta ipoteza ar putea fi valabila doar in cazul in care exista vreun sambure de adevar in toata aceasta poveste Andrei Gheorghe – Cristiana Raduta – Costel Bobic…

Intre 50.000 si 100.000 $

Un specialist incadrat intr-un serviciu secret romanesc ne-a relatat ca operatiunea de filaj a carei victima a fost Andrei Gheorghe nu putea fi realizata decat de profesionisti. „In nici un caz nu puteau s-o faca niste reporteri de la revista „Star””, spune sursa noastra. O asemenea operatiune, care implica oameni, masini, aparatura de ascultare, mini-camere video, aparate si obiective foto foarte scumpe si care se intinde pe o durata relativ lunga (Andrei Gheorghe a fost urmarit, pentru materialul din „Star”, intre lunile august si decembrie 2002, costa minimum 50.000 de dolari. „Intre 50.000 si 100.000 de dolari, orice suma este posibila, insa in nici un caz mai putin”, incheie cel consultat de noi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News