Vorbind la televiziunea rusă Canal 1, Andrei Guruliov, un politician din Duma de Stat (Parlamentul rus), a declarat că Londra, capitala Marii Britanii, va fi lovită prima în cazul în care blocada asupra enclavei rusești Kaliningrad va duce la conflict armat.

„Vom distruge întregul grup de sateliți spațiali ai inamicului în timpul primei operațiuni aeriene”, a spus el, referindu-se la sistemul de sateliți ai NATO.

„Nimănui nu-i va păsa dacă sunt americani sau britanici, îi vom vedea pe toți ca fiind din NATO”, a continuat Guruliov.

„În al doilea rând, vom slăbi întregul sistem de apărare antirachetă, peste tot și 100%”, a mai susținut acesta.

„În al treilea rând, cu siguranță nu vom începe de la Varșovia, Paris sau Berlin. Prima care va fi lovită va fi Londra”, a ținut să precizeze parlamentarul rus.

„Este foarte clar că amenințarea pentru lume vine din partea anglo-saxonilor”, a subliniat Guruliov.

La fel ca și alți adepți ai liniei dure de la Moscova, el crede că Occidentul – în special Europa continentală – nu are „stomac” pentru un război adevărat, notează The Mirror.

„Ca parte a operațiunii de distrugere a siturilor de importanță critică, Europa de Vest va fi deconectată de la sursele de energie și imobilizată”, a continuat acesta.

„Toate siturile de alimentare cu energie electrică vor fi distruse. Iar în a treia etapă, voi vedea ce vor spune SUA Europei Occidentale cu privire la continuarea luptei lor în frig, fără hrană și electricitate”, a mai afirmat Guruliov.

„Mă întreb cum vor reuși (SUA) să rămână deoparte. Acesta este planul de principiu și în mod deliberat am omis anumite momente pentru că nu trebuie să fie discutate la televizor”, a precizat parlamentarul.

Guruliov, care este și general în rezervă, a respins planurile susținute de alți experți ruși de a crea un coridor prin Lituania, pentru a aproviziona enclava Kaliningrad de la Marea Baltică, care se află între statele NATO Polonia și Lituania. Așa-numitul „coridor Suvalkovsky” se întinde din Belarus până în Lituania.

Generalul în vârstă de 54 de ani consideră că o astfel de strategie este o capcană occidentală, deoarece armata lui Putin ar fi flancată pe două laturi de trupe NATO.

„Este dorința partenerilor noștri occidentali ca noi să eliberăm coridorul Suvalkovsky [din Belarus prin Lituania pentru a aproviziona Kaliningradul]”, a spus el.

„Dacă vă uitați pe hartă, ar fi o mare greșeală din partea noastră să creăm coridorul, doar pentru a ne trezi cu trupe NATO în dreapta și în stânga…”, a mai susținut Guruliov.

Strategia acestuia este de a readuce capitala lituaniană la vechea sa identitate – Vilno, iar capitala estoniană Tallinn – la identitatea sa țaristă, Reval.

„Transformăm Vilnius înapoi în Vilno, cu calm…. ne reamintim ce este Reval [numele țarist al Tallinnului, n.r.] și eliberăm flancul drept baltic, astfel încât să nu ne facem griji că putem fi loviți din spate”, a explicat el la televiziunea de stat.

„Din punct de vedere militar, este imposibil să obținem un coridor liber [prin Lituania]. Dar dacă Occidentul decide să blocheze regiunea Kaliningrad, se va lua decizia de a efectua o operațiune strategică pentru a o debloca. Dar, în calitate de militar, înțeleg clar că nimeni nu se va obosi doar să creeze un coridor. Dacă vom începe să lucrăm, vom lucra cum trebuie. Totul va fi curățat, pentru că de ce să lași dușmani în spatele tău?”, a argumentat parlamentarul rus.

Guruliov a fost comandant adjunct al districtului militar de sud al Rusiei. El a servit în cadrul forțelor ruse în Siria.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News