19 milioane de ruși trăiesc în prezent în sărăcie, conform datelor Băncii Mondiale. Într-un interviu difuzat în weekend în emisiunea „Talking Business” de la BBC, Andrei Illarionov, fostul consilier de politică economică al lui Putin în perioada 2000 – 2005, a declarat că, în curând, „vom vedea probabil că numărul acelor oameni se va dubla, poate chiar tripla”.
Rusia are 146 de milioane de locuitori, conform Worldometers.info. Dacă numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie se va dubla, ajungând la 27 de milioane, procentul va fi de 18.5%. Dacă se va tripla, 57 de milioane, adică 39% din populație va atinge pragul sărăciei.
Economistul Andrei Illarionov a explicat la BBC că ambițiile teritoriale și imperiale ale lui Putin „sunt mult mai importante decât orice altceva, aici intrând și mijloacele de trai ale populației ruse”. Putin e „complet neinteresat” de economie sau de standardul la care trăiesc rușii, a completat el.
Fostul consilier al liderului de la Kremlin a mai apus că resursele sectorului public și privat al Rusiei „pentru a crește sau chiar pentru a susține veniturile populației sunt, de fapt, destul de limitate”.
În 2018, Putin s-a angajat să reducă la jumătate numărul rușilor care trăiesc sub pragul sărăciei. Este însă „absolut imposibil să avem un viitor pozitiv pentru Rusia cu actualul regim politic”, potrivit lui Illarionov, care a adăugat că nu vede „nicio posibilitate” ca Rusia „să se poată reintegra în economia globală și să-i reia relațiile internaționale”, după invadarea Ucrainei, câtă vreme Putin e la putere.
La finalul lunii martie, rubla rusească a revenit la aproximativ aceeași valoare pe care o avea înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, pe 24 februarie, după o perioadă în care s-a prăbușit pe fondul sancțiunilor Occidentului. Economia țării rămâne însă șubredă. Institutul de Finanțe Internaționale se așteaptă ca economia Rusiei să scadă cu 15% în acest an, ștergând astfel 15 ani de dezvoltare, notează Business Insider.
De asemenea, Centrul de Cercetare Strategică a estimat la 1 aprilie că două milioane de locuri de muncă ar putea fi pierdute în Rusia în acest an, odată cu creșterea ratei șomajului. Cât privește rata inflației, economiști citați de Business Insider susțin că rușii se pot confrunta cu o inflație de 20% sau mai mult până la sfârșitul anului.
Între timp, Uniunea Europeană pregăteşte al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la invazia din Ucraina.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia