„Pacientul este stabil, mănâncă, local i se schimbă pansamentele. Nu s-a luat o deciziei privind o nouă intervenţie la care să fie supus luni”, a declarat pentru Mediafax medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca. Acesta a mai precizat că edemul de la mâna la care a fost muşcat de viperă nu se retrage imediat, ci în trei – patru zile.
”Sunt mai bine acum. Sunt încă la reanimare, însă partea critică a trecut, iar semnele sunt optimiste”, a declarat Andrei, în exclusivitate pentru Libertatea.
Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a ajuns, sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce fost muşcat de o viperă la crescătoria pe care o deţine într-o localitate din apropierea oraşului Giurgiu.