Comentează„Ce căuta Ceaușescu în caleașca regală a Marii Britanii? Ce căutau De Gaulle sau Nixon în vizită „prietenească” la București? Ce sens avea invitarea la Washington a lui nea Nicu, încununată de un discurs pupăcios al lui Jimmy Carter? Iar lista e lungă și nu include doar România”, descrie Andrei Pleșu coabitarea elitelor din Vest cu dictatorii care-și asupreau popoarele, într-un interviu acordat Magdei Grădinaru la Spot Media.
Pleșu înregistrează complicitățile politicienilor și spune că „singura speranță realistă pentru încheierea litigiului sub a cărui amenințare trăim ar fi o drastică reacție a populației ruse (politicieni, oligarhi, intelectuali, artiști, popor), culminând cu înlăturarea ireversibilă” a lui Vladimir Putin. Dar el se declară „iritat de tipul de întrebare: De ce nu se revoltă rușii?”.
Păi, nouă cât ne-a trebuit ca să ne revoltăm?! Între „adaptare” și opoziție, am ales, vrând-nevrând, adaptarea. Trebuia să supraviețuim, să evităm riscul penalizărilor severe, să așteptăm intervenția țărtilor democratice sau a Pronei. Nu judec pe nimeni, dar încerc să nu uit propriile noastre demisii.
Andrei Pleșu:
În interviul pentru siteul Spot Media, filosoful se referă și la atitudinea Bisericii. Pe de o parte, salută un segment al reacției BOR. „Patriarhia Română are meritul de a-și fi declarat oficial solidaritatea cu victimile războiului nedrept provocat de Rusia și de a cere drept-credincioșilor să inițieze frățești acte de caritate”.
Pe de altă parte, consideră Andrei Pleșu, „aș fi fost mai întărit lăuntric, dacă aș fi auzit și o replică riguros creștinească la declarația rudimenară a „colegului” Kiril de la Moscova, pentru care cine nu e prorus (în versiunea Putin) e omul diavolului… Dar, mă rog, nu e treaba mea. Sau?”.