În cea de-a treia ediție a decernării acestui premiu, juriul prezidat de Peter Bárdy, redactorul-șef al portalului slovac Aktuality.sk, a decis să-l premieze pe Andrei Popoviciu pentru articolul său intitulat „Ne pot vedea în întuneric: migranții se luptă cu fortăreața de înaltă tehnologie a UE”, care dezvăluie modul în care tehnologia îi dezumanizează pe refugiații care încearcă să obțină azil în Europa.
Andrei Popoviciu a arătat cum camerele și dispozitivele care pot detecta bătăile inimii se numără printre noile dispozitive tehnologice folosite din ce în ce mai mult de poliția europeană pentru a opri migranții să treacă granițele UE sau pentru a-i respinge atunci când o fac.
„Astăzi, la patru ani de la uciderea lui Ján Kuciak, relatarea curajoasă pare mai importantă ca niciodată. Andrei pune accentul pe mecanismul prin care funcționează excluderea, pe persoană, pe poveste. El dezvăluie fundalul unui sistem. Acestea erau valorile lui Jan Kuciak și care au provocat o schimbare de turnură în istoria unei țări. Andrei își duce misiunea și mai departe, publicându-și relatările în mai multe limbi și în mai multe țări. Investigațiile independente de presă, care arată lumii adevărul, sunt esențiale pentru libertatea de exprimare și democrație. Despre aceasta este premiul #AllForJan”, a declarat Mark Dekan, CEO Ringier Axel Springer, fondator și membru al juriului premiului „#AllForJan”.
Andrei Popoviciu este un jurnalist român independent care scrie despre drepturile omului, conflicte, migrație și afaceri externe. Articolele sale au apărut în The Guardian, Al Jazeera English, Libération, Der Spiegel.
Articolul nominalizat a apărut pentru prima dată în The Guardian și este rezultatul unei investigații jurnalistice privind tratamentul refugiaților și solicitanților de azil la granițele UE.
Un alt jurnalist român de investigație, Cristian Leonte, a fost nominalizat anul acesta pentru Premiul „#AllForJan”, alături jurnalistul slovac Peter Sabo.
Premiul Ján Kuciak este acordat jurnaliștilor din Europa Centrală și de Est care în activitatea lor profesională susțin valori precum deschiderea, curajul și relatările fără compromisuri pe subiecte relevante din punct de vedere social.
Februarie 2022 a marcat a patra aniversare de la uciderea lui Ján Kuciak și a logodnicei sale, Martina Kušnírova. Ján Kuciak a fost un jurnalist de investigație slovac care lucra pentru Aktuality.sk, serviciul de știri al Ringier din Slovacia.
Ján Kuciak s-a concentrat în principal pe investigarea fraudelor fiscale comise de către oameni de afaceri slovaci care aveau legături cu politicieni slovaci de nivel înalt.
El și Martina Kušnírova au fost uciși pe 21 februarie 2018, în casa lor din Slovacia.
Gala Premiului „#AllForJan” a făcut parte din Summitul pentru Libertatea Presei din 23 februarie, o conferință online despre amenințările contemporane la adresa presei libere și independente. Anul acesta, summitul a avut ca temă „Media Hacking. O nouă frontieră în războiul pentru democrație”. Organizatorii Summitului pentru Libertatea Presei au fost: European Magazine Media Association (EMMA) și European Newspaper Publishers’ Association (ENPA).
Premiul „#AllForJan” a fost acordat pentru prima dată la Conferința pentru Libertatea Presei 2020 de la Gdańsk.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro