Triatlonistul Andrei Roșu, component al echipei care a traversat Oceanul Atlantic într-o barcă cu vâsle, a fost invitat la recepția de la Palatul Cotroceni, desfășurată cu prilejul Zilei Europei. Tânărul a fost fotografiat în timp ce îi strânge mâna lui Klaus Iohanis.
Andrei Roșu susține că a adresat o întrebare care a stârnit amuzamentul președintelui.
„Dacă înfig o furculiță în domnul ăla cu mustată, mă gratiați?”, întrebarea pe care triatlonistul ar fi adresat-o șefului statului.
Andrei Roșu a povestit la Interviurile Libertatea despre experiența inedită pe care a trăit-o în momentul în care a traversat Oceanul Atlantic vâslind. Atlantic 4 este prima echipă de români care a traversat Oceanul Atlantic vâslind. Cei patru români au plecat pe 14 decembrie 2017 din La Gomera – Spania, au ajuns în Antigua – Caraibe, pe 22 ianuarie, în cadrul celei mai grele curse de canotaj din lume, „Talisker Whisky Atlantic Challenge”.
În iulie 2015, Andrei Roșu a fost primul român care a terminat ultra-triatlonul Arch to Arc. Sportivul a făcut 140 de kilometri alergare, aproape 40 de kilometri înot (canalul Mânecii) și 300 de kilometri cu bicicleta în 85 de ore și 30 de minute, de la Marble Arch, din Londra, la Arcul de Triumf, din Paris.
Citește și VIDEO | Robotul Sophia, care amenința că distruge omenirea, a ajuns în România. Acesta va primi, în premieră mondială, un card de credit
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!