Dramatica poveste a lui Andrei și-a scris primele file, în lacrimile și suferința părinților lui, la începutul anului 2016 pe când băiețelul avea puțin peste doi anișori. Dureri ale încheieturii uneia dintre mânuțe și mai apoi ale unuia dintre piciorușe pe care, brusc, nu s-a mai putut sprijini, au dat semnalul de alarmă. Suspiciunea de leucemie acută limfoblastică common B apărută după primele analize de sânge făcute în țară, la Spitalul de copii ”Louis Țurcanu”,  a fost confirmată – în urma unei puncții -, la o clinică de specialitate din Viena. Diagnosticul crunt l-a transformat pe micuțul Andrei în pacientul spitalelor de oncologie. Au urmat luni de spitalizare și tratamente dure de chimioterapie la capătul cărora băiețelul a reușit să învingă cancerul ucigaș.

Acum, pentru a două oară în ultimii patru ani, Andrei – aflat în programul Fundației Ringier România -, e din nou în mijlocul furtunii care-i răvășește trupul și îi amenință viața. Cancerul a recidivat iar la cap. Fără nici un semn, boala care părea a fi învinsă – după ce tratamentele oncologice păreau să-i fi ”topit” toate cele peste 300 de elemente canceroase din creier -, s-a întors.

Transplantul ce celule stem, singura șansă la viață pentru Andrei

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

”Posibilitatea transplantului de celule stem luată în calcul doar ca teorie în urmă cu doi ani, când medicii sperau să rezolve totul pe cale medicamentoasă, cu radioterapii și cu chimioterapii, este acum singura singura opțiune la viață pentru băiețelul nostru. De aceea, am ajuns aici, în Turcia, unde este posibilă această procedură salvatoare. Anumite celule canceroase au rezistat la tratamentele radio și chimio și au recidivat iar la cap, în lichidul cefalo-rahidian”, ne-a spus Bianca, mama lui Andrei.

Specialiștii turci de la Clinica ”Medical Park” din Istanbul i-au făcut deja lui Andrei toate controalele specifice, investigații minuțioase pregătitoare procedurii medicale de transplant de celule stem și au avansat suma pe care bieții părinți trebuie să o plătească. Pe lângă cei 6.000 de dolari pe care deja i-au achitat în schimbul acestor examinări preoperatorii, tatăl și mama lui Andrei vor trebui să achite, după intervenție și perioada de convalescență a fiului lor, 127.000 de dolari.

Medicii turci au identificat doi donatori din Europa

”Există doi donatori din Europa. Băiatul meu va intra în operație la sfârșitul lunii martie sau la începutul lunii aprilie. Înainte de transplantul de celule stem, Andrei va face radioterapie generală, la tot corpul, ca tratament pregătitor, o terapie care în țară nu se poate face. Pentru tot, va trebui să plătim 127.000 de dolari, bani pe care nu avem cum să-i strângem fără ajutorul oamenilor și al fundațiilor. De aceea, îi rugăm pe toți cei care au posibilitatea să ne ajute cu cât de puțin pentru a strânge suma necesară acestui transplant care ne poate salva fiul de la moarte”, este apelul disperat al lui Andrei, băiețelul care a învins o dată cancerul.

Cei care doresc să îl ajute pe Andrei o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ANDREI C.».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 7 ani la rubrica AJUTA COPIII

ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI