„Instanțele române s-au pronunțat în favoarea lui Andrew și Tristan Tate, ridicând restricțiile privind călătoriile lor în cadrul Uniunii Europene. Aceasta reprezintă o victorie semnificativă și un pas important înainte în cazul în curs. Această decizie a instanțelor române este o afirmare puternică a dreptului fundamental al clienților noștri la libera circulație, un principiu fundamental al Uniunii Europene”, scrie în comunicat.
Decizia a fost luată de Tribunalul București și poate fi atacată de Parchet în 48 de ore, a precizat avocatul fraților Tate, Eugen Vidineac, pentru Libertatea.
„Până acum nu erau liberi să părăsească România. Erau ținuți în limitele teritoriale ale României. Acum, decizia stabilește că au voie să părăsească teritoriul României, au voie să circule pe toată aria teritorială a UE și dacă vor în altă parte trebuie să ceară încuviințarea prealabilă a instanței. Deci, acum instanța a decis că sunt liberi, oricând, în Uniunea Europeană”, a adăugat avocatul Vidineac pentru Libertatea.
Frații Tate, trimiși în judecată anul trecut pentru trafic de persoane și viol
Pe 30 decembrie 2022, Andrew Tate și Tristan Tate au fost arestați preventiv pentru trafic de persoane și viol, acuzații formulate de DIICOT. Cei doi frați au stat trei luni în arest preventiv, iar în martie 2023 au fost plasați în arest la domiciliu.
În iunie 2023, cei doi, alături de Georgiana Naghel și Luana Radu, complicele lor, au fost trimiși în judecată.
În august 2023, Andrew Tate și Tristan Tate au scăpat și de arestul la domiciliu, fiind plasaţi sub control judiciar, cu mai multe interdicţii. A fost pentru prima oară după 7 luni când o instanță a decis ca cei doi milionari britanici să fie cercetați în stare de libertate.
Pe numele lui Andrew Tate, există mai multe plângeri formulate de tinere din Marea Britanie, care îl acuză de viol între 2013 şi 2016, în timp ce acesta locuia încă în Regatul Unit.